Valoarea totală a proiectului este de 49.680.095,55 lei, din care valoarea totală eligibilă lei. Din această sumă, 8.446.109,92 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 1.490.489,99 lei constituie contribuția nerambursabilă din bugetul național, iar 13.414.410,00 lei reprezintă cofinanțarea eligibilă asigurată de beneficiar.
Valoarea cheltuielilor neeligibile suportate din bugetul local este de 26.329.085,64lei.
Finanțarea proiectului este asigurată de ADR Nord-Vest prin Programul Regional Nord-Vest 2021- 2027 din Fondul European de Dezvoltare Regională al Uniunii Europene. AUR s-a abținut de la votul privind programele de înzestrare militară din SAFE. Ramona Ioana Bruynseels invocă lipsa transparenței și analiza insuficientă a datelor
Comisiile reunite de Apărare din Parlament au aprobat inițierea a 15 programe de înzestrare militară prin programul european SAFE, în cadrul unor achiziții comune estimate la peste 10 miliarde de euro. În urma votului, deputatul Ramona Ioana Bruynseels și colegii săi din Alianța pentru Unirea Românilor s-au abținut, motivând lipsa unor informații considerate esențiale pentru fundamentarea deciziei.
Potrivit poziției exprimate public de parlamentară, decizia de abținere a fost determinată de procedura accelerată în care documentele au fost puse la dispoziția parlamentarilor, precum și de lipsa unor clarificări privind costul total al împrumuturilor și implicarea industriei naționale de apărare.
Ramona Ioana Bruynseels susține că documentația de aproximativ 80 de pagini a fost transmisă cu mai puțin de 24 de ore înainte de vot, ceea ce, în opinia sa, nu a permis o analiză detaliată. Aceasta a ridicat și întrebări legate de distribuția contractelor, menționând concentrarea unei părți semnificative a sumelor către anumite state și companii europene.
„România se împrumută în total cu aproape 17 miliarde de euro — o datorie care va apăsa generații întregi. Nimeni nu ne-a prezentat calculul exact al costului total cu dobânzi”, a transmis deputatul, adăugând că lipsesc garanțiile privind beneficiile pentru industria românească de apărare.
Aceasta a făcut comparații cu alte state europene, susținând că Polonia ar direcționa o parte semnificativă din fondurile SAFE către industria proprie de apărare, în timp ce România nu ar avea, în acest moment, garanții similare privind producția sau investițiile locale.
De asemenea, parlamentarul AUR a solicitat clarificări privind criteriile de selecție a companiilor implicate și eventualele negocieri prealabile, fără a primi, potrivit acesteia, răspunsuri concludente în cadrul dezbaterilor.
„Vom cere accesul la documentele care au stat la baza acestei decizii. Nu ne-am opus Armatei, ci modului în care se cheltuiesc și se împrumută banii românilor”, a mai precizat Ramona Ioana Bruynseels.
Programul SAFE face parte din mecanismele europene de consolidare a capacităților de apărare, prin achiziții comune între statele membre. Decizia comisiilor urmează să fie integrată în procesul legislativ de aprobare a contractelor de înzestrare.

