Copiii uraniului din Apuseni. Efectele iradierii cu uraniu asupra minerilor erau ascunse de autorități
Marile zăcăminte de uraniu din România au fost exploatate intens de sovietici în anii ’50, cu armata, însă povestea lor a început cu mai multe decenii în urmă. În comunism, românii nu aveau voie să vorbească despre ele, iar în prezent minele de uraniu din România, în special cele din Apuseni, au ajuns istorie.
Una dintre aceste mine este celebra „Avram Iancu, care a functionat mai bine de 60 de ani cu toate ca efectele iradierii cu uraniu asupra locuitorilor și în special asupra minerilor erau cunoscute, însă ascunse de catre autorități
„Copiii uraniului” este un film-documentar românesc din 2009 regizat de Adina Popescu și Iulian Ghervas. Producătorul este Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Televiziunii Române.
Sinopsis: „După zeci de ani de lucrat in subteran, si in somn supravietuitorii se viseaza tot acolo: in mina de uraniu.
In Baita Plai, fiecare nor de ceata, fiecare piatra de pe asfalt, asfaltul in sine, totul musteste de un pericol iminent.
Se numeste uraniu si este un element chimic radioactiv. Mina „Avram Iancu” a functionat aici mai bine de 60 de ani cu toate ca efectele iradierii cu uraniu asupra locuitorilor si in special asupra lucratorilor in mina erau cunoscute, insa ascunse de catre autoritati, dar a fost inchisa in 1998, iar intreaga zona a intrat intr-un proces de ecologizare.
Pana sa se oboseasca un inginer rus trimis de partid sa ii lumineze pe localnici cu privire la acest aspect, minerii obisnuiau sa bea apa venita direct din stanci. Si nu vrei sa te gandesti ce boli poate provoca un astfel de obicei.
Dintre muncitorii de atunci, putini mai sunt in viata. O cercetatoare masoara gradul de iradiere in diferite puncte ale acestei zone. Descopera, in curtea unei case, o cifra de iradiere care se apropie de 10, in conditiile in care limita normalului este 0,20. Siderata, spune ca pana atunci aparatul de masura nu a atins niciodata un asemenea nivel de iradiere.
Neagra ironie: desi mina e inchisa, urmele uraniului sunt peste tot. Substanta chimica exista in pietrele cu care se joaca copiii, in materialele de constructii din care au fost ridicate casele, in aerul pe care il inspira toti.
Calatoria prin aceasta lume stranie, de o disperare aproape totala, este ghidata de un batran care pare a fi cel mai vechi si cel mai longeviv lucrator din mina, si care, culmea, a supravietuit pana la 79 de ani. Batranul rememoreaza secvente din deceniile in care a lucrat ca director al minei. De multe ori, zile in sir, a fost nevoit sa stea in mina chiar si cand apa ii ajungea pana la umeri, pentru ca asta le mai dadea curaj muncitorilor pe care ii avea in subordine.
Imaginea pare desprinsa din infern. „Si, uite, sunt inca in viata”, spune el emfatic. Localitatea este suferinda. Blocurile din zona par sa se surpe. Interiorul lor ascunde personaje obscure si decoruri sumbre. Batranul fost director gaseste pietre cu uraniu chiar si pe drumurile des umblate, copiii se joaca in tarana cu pietre ce au un nivel de radiatie mult peste nivelul admis. Un localnic aduna ciuperci padurete pe care le vinde apoi.Probabil ciupercile au crescut printre pietrele iradiate. Fiindca „Cine te ia la serviciu, tot bolnav si iradiat? Ne duce popa pe toti pe rand.” Ignorand tot acest spectacol lugubru, un baietel angelic fluiera un cantec inventat de el, inspirand aerul otravit.
Cu acest cantec aproape ireal, finalul contrapunctic al filmului atinge rezonante maxime. Desfiintand aproape orice urma de speranta, ignorand orice urma de umor, si in final, emotionand, filmul „Copiii uraniului”, trece printr-un registru larg al sentimentelor umane de culoare inchisa, dar o face extrem de sugestiv” conform CINEPUB.