Primarul din Câmpeni, Cristian Dan Pasca, a anunțat astăzi că a finalizat distribuirea a 8 combine frigorifice Indesit noi, pentru victimele inundațiilor.
„Împreună cu cei de la Uniunea Munților Apuseni am stabilit familiile care au avut cea mai mare nevoie de aceste electrocasnice.
Vreau să le mulțumesc surorii mele și nepotului meu care au sensibilizat mai mulți oameni de afaceri din municipiul Deva și care ne-au donat aceste aparate frigorifice.
Le mulțumesc și acestor oameni deosebiți care ne-au ajutat să aducem puțină bucurie victimelor inundațiilor care au avut loc la Câmpeni și care au distrus agoniseala de o viață a multor familii.
Încă o dată mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în această campanie de ajutorare a victimelor inundațiilor din Câmpeni” a anunțat Cristian Dan Pasca.

