Primarul din Câmpeni, Cristian Dan Pasca, a anunțat astăzi că a finalizat lucrările la intersecția DN 75 cu strada Mărășești.
„Constructorul a finalizat lucrările la intersecția DN75 cu strada Mărășești din orașul nostru.
Așa cum spuneam, este o lucrare importantă care ajută la descongestionarea traficului în orașul Câmpeni și mai ales pe strada Libertății.
Banii pentru această investiție, respectiv suma de 147.030,14 lei, au fost alocați de la bugetul local.
Așa cum am promis, deși termenul de execuție a lucrării era de mai multe luni de zile, constructorul a finalizat lucrările în două luni. Continuăm să modernizăm orașul nostru” a anunțat primarul din Câmpeni.
