Relația dintre România și Statele Unite, deși oficial prezentată ca fiind „solidă”, trece printr-o perioadă de blocaj și incertitudine, mai ales după instalarea administrației Trump la Casa Albă. La București se simte o tensiune crescândă, iar semnalele informale din cercurile de decizie americane sunt tratate cu nervozitate. Pe fondul acestor ezitări diplomatice, premierul Marcel Ciolacu a decis să încerce o soluție alternativă: trimiterea unor emisari informali care să restabilească legăturile cu influenți factori de putere din Statele Unite.
Cel mai activ și vocal dintre acești „emisari speciali” este Dragoș Sprînceană, un antreprenor român stabilit în SUA de peste două decenii. Născut în Constanța și stabilit în Statele Unite la începutul anilor 2000, Sprînceană conduce GoldCoast Logistics Group, un grup care administrează șase companii din sectorul transporturilor, cu peste 350 de angajați și o cifră de afaceri de 60 de milioane de dolari.
Compania are sedii în Illinois, Arizona și Florida, dar și birouri în Constanța, Baia Mare și Chișinău – semn al unei rețele extinse între România și diaspora est-europeană din America. Sprînceană este cunoscut pentru viziunile sale tranșante, fiind membru activ al Partidului Republican și participant constant la evenimente private, exclusiviste, organizate în jurul fostului președinte Donald Trump, inclusiv la Mar-a-Lago.
Lobby discret, dar influent: recepții, cluburi, contacte personale
Potrivit unor surse apropiate Guvernului, strategia actuală de reconectare cu Washingtonul nu se bazează pe canale oficiale clasice, ci mai degrabă pe relații personale și diplomație de club. Este vorba despre evenimente caritabile, întâlniri private și recepții de elită în care se discută, se negociază și – nu de puține ori – se deschid uși importante.
„Se strâng sume importante, dar scopul acestor întâlniri este clar: influență pentru proiecte sociale, sprijin politic, recunoaștere reciprocă”, afirmă o sursă diplomatică.
Clujul, marea surpriză: două resurse de aur pentru România
Surpriza vine însă din Transilvania, mai exact din Cluj-Napoca, unde – în afara oricărui cadru oficial – doi oameni de afaceri au acces direct la cercurile de influență republicană din SUA, inclusiv la familia Trump.
Este vorba despre Avram Gal și Ștefan Berciu, antreprenori cu vechi legături în mediul politic și economic, atât în România cât și peste ocean. Conform informațiilor Apuseni Info, cei doi clujeni au fost recent în Statele Unite, unde au fost primiți în primul cerc de influență al noii puteri conservatoare.
Deși nevalorificați oficial până acum, Gal și Berciu sunt considerați de unii oficiali guvernamentali drept „resurse de aur”, capabile să deschidă uși blocate și să negocieze contacte de înalt nivel.

În lipsa unui dialog instituțional robust cu Washingtonul, România mizează tot mai mult pe canale informale și inițiative din mediul de afaceri și diaspora. Deși această strategie nu înlocuiește o relație diplomatică oficială bine definită, poate juca un rol esențial în reconstrucția încrederii și influenței României în SUA – mai ales într-o perioadă în care echilibrul geopolitic global este dinamic și impredictibil.
Prin urmare, cheia deblocării relației cu Statele Unite s-ar putea afla nu în birourile instituțiilor, ci în mâinile celor care au construit punți prin afaceri, relații personale și conexiuni reale cu centrele de putere americană.