Autoritățile locale din Arad au declarat război neglijenței și lipsei de curățenie din municipiu. Într-un efort de a transforma Aradul într-un oraș mai curat și mai îngrijit, primăria a demarat o amplă campanie prin care proprietarii clădirilor în paragină și cei care nu își întrețin spațiile din fața locuințelor vor primi notificări oficiale. Această inițiativă se inspiră din modelul orașelor europene, precum Viena, unde curățenia este o prioritate absolută.
„La finalul lunii decembrie, Direcția Generală Poliția Locală din cadrul Primăriei Arad a inițiat proiectul ”10 străzi pe zi”. Echipe formate din 3 polițiști locali și 3 consilieri din cadrul direcțiilor Patrimoniu, Edilitar, respectiv Arhitect Șef, realizează verificări zilnice, în teren, cu privire la respectarea prevederilor legale și normelor adoptate prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad referitoare la starea clădirilor, îngrijirea terenurilor, ocuparea ilicită a domeniului public etc.
Prin acest proiect, al cărui progres va fi raportat lunar Consiliului Local Municipal, se urmărește acoperirea tuturor numerelor de CF stradale din municipiul Arad, de două ori pe an, în vederea îmbunătățirii gradului de confort și civilizație afișat de orașul nostru. Proiectul are un caracter permanent și preventiv, avându-se în vedere cointeresarea cetățenilor, în vederea realizării respectivului deziderat. DGPLA vizează reducerea la minim a situațiilor în care mobilizarea proprietarilor de clădiri și terenuri cu deficiențe survine doar după expirarea termenelor rezonabile de conformare și aplicarea unor sancțiuni contravenționale
În primele 8 zile de derulare a proiectului, au fost parcurse 76 de străzi, fiind consemnate 387 de sesizări, marea majoritate referitoare la aspecte deficitare în îngrijirea clădirilor și terenurilor private, ori a spațiilor verzi din fața imobilelor” au anunțat oficialii primăriei Arad.
Conform noilor măsuri adoptate de administrația locală, inspectorii Primăriei vor efectua verificări periodice în toate cartierele pentru a identifica imobilele degradate sau zonele cu mizerie acumulată. Proprietarii care nu respectă regulile de întreținere vor primi notificări oficiale prin care li se va cere să remedieze problemele într-un termen stabilit.
„Arădenii care primesc notificări privind starea clădirilor nu trebuie decât să procedeze la soluționarea aspectelor semnalate de poliția locală, în termenele de ordinul săptămânilor sau chiar lunilor stabilite de agenții constatatori aparținând Serviciului Disciplina în Construcții.
De asemenea, și deținătorii de terenuri neîngrijite vor beneficia de timpul necesar pentru aducererea la starea salubră și eliberarea spațiilor respective, din partea Serviciului de Protecția Mediului.
Pe această cale, prezentăm cetățenilor modelul notificărilor pe care le vor primi proprietarii imobilelor unde se constată situații de natura celor menționate” au mai anunțat oficialii primăriei Arad.

