Curtea de Apel Cluj a admis, pe 27 septembrie, recursul depus de profesorul Cornel Cătoi, după ce inițial instanța a suspendat, în vară, deciziile Senatului Universității prin care profesorul a fost numit rector. Astfel, acesta își poate continua atribuțiile de rector la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.
Cornel Cătoi a fost suspendat din funcție de Tribunalul Cluj pe 24 iunie, ca urmare a unui proces inițiat de cinci profesori universitari din instituție, care au contestat legalitatea alegerilor. Hotărârea a fost executorie și a fost atacată prin recurs.
În soluția Curții de Apel Cluj se arată următoarele: ,,Admite recursurile declarate de către recurenta – pârâtă Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi de către recurentul – intervenient Cătoi Cornel împotriva sentinţei civile, precum şi împotriva încheierii civile pronunţate în acelaşi dosar, pe care le casează în parte şi respectiv în tot şi, rejudecând: Respinge, ca fiind lipsită de interes, cererea de suspendare formulată de reclamanţii Oros Nechita Adrian, Florian Vasile, Constantinescu Radu şi Cocan Daniel. Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare formulată de reclamantul Muntean Leon.
Respinge cererile de lămurire şi îndreptare a sentinţei civile ca lipsite de obiect. Respinge recursul declarat de recurenţii reclamanţi Muntean Leon, Oros Nechita Adrian, Florian Vasile, Constantinescu Radu şi Cocan Daniel împotriva sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. 1851/117/2024 al Tribunalului Cluj.”
Mai mult decât atât, cei cinci profesori universitari care au înaintat procesul au de plătit următoarele daune:
,,Obligă reclamanţii Muntean Leon, Oros Nechita Adrian, Florian Vasile, Constantinescu Radu şi Cocan Daniel, în solidar, la plata sumei de 4.165 lei în favoarea recurentei – pârâte Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond . Obligă reclamanţii Muntean Leon, Oros Nechita Adrian, Florian Vasile, Constantinescu Radu şi Cocan Daniel, în solidar, la plata sumei de 9.665 lei în favoarea recurentului – intervenient Cătoi Cornel, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei, azi 26 septembrie 2024,” se mai precizează în soluția Curții de Apel Cluj.

