Apuseni Info

Dacă în primării, bugetarii trăiesc regește, în Prefecturi, sărăcia bate gerul din făurar! Croitoru: La Cluj, toate-s scumpe! Salarii mici, responsabilitate mare!

Noi din privat zicem așa: 70% din bugetarii țării, angajații din primării și consilii județene taie frunze la câini. La Prefecturi, în schimb, pe lângă faptul că-s puțini angajați, nu au bani nici măcar de hârtie igienică.

Angajații din Prefectura Cluj au intrat, joi, în grevă de avertisment timp de o oră, în semn de solidaritate cu protestul inițiat de Sindicatul „Egalitatea”, reprezentând prefecturi din 33 de judeţe.

Fostul director al Cancelariei Prefectului Cluj, zis și Tudor Vladimirescu al Prefecturii Cluj, a participat la grevă, cu două afișe: „Salarii mici, responsabilitate mare”, iar pe altul era o poză cu celebra garsonieră de 11 mp care a devenit virală, cu mesajul: „La Cluj toate-s scumpe!”.

Croitoru: Răbdarea e putere până când devine slăbiciune… Angajații Instituției Prefectului au fost îndelung răbdători, au înțeles promisiunile oficiale și au așteptat cu decență să li se facă dreptate. Însă dreptatea salarială pe care au cerut-o și pe care o merită nu s-a arătat. Funcționarii din Instituția Prefectului nu pretind decât ceea ce li se cuvine conform legii, ceea ce funcționarii din alte instituții ale statului au primit deja de multă vreme. Discrepanțele sunt umilitoare și nu mai pot fi tolerate!

Cătălin Croitoru, vicepreședintele Sindicatului Național al Salariaților din Instituția Prefectului, a comentat pentru Apuseni Info semnalul de alarmă tras de către funcționarii din Prefecturi: „Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în cadrul Instituțiilor Prefectului din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.

Această acțiune s-a desfășurat în data de 10 februarie 2022, intervalul orar 10.00 – 11.00, în Sala Mare a Palatului Administrativ, de către funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituției noastre.

S-a ajuns la situația nefirească în care funcționarii publici din cadrul instituției prefectului, care au atribuții de îndrumare/verificare/control, să aibă un nivel de salarizare mult mai mic decât cel al personalului din cadrul entităților publice îndrumate/verificate/controlate (autorități publice locale/servicii publice deconcentrate).

Astfel, autoritatea de control cu care funcționarii publici din cadrul instituției prefectului sunt investiți este doar una formală, afectând în acest fel prestigiul și demnitatea funcționarilor publici din cadrul instituției prefectului și, implicit, autoritatea Instituției Prefectului.

De aceea, contând pe dreapta judecată și pe simțul echității actualului Guvern, îi solicităm Prim-Ministrului corectarea cu celeritate a discrepanțelor salariale care îi afectează pe angajații Instituției Prefectului, cu mențiunea că efortul bugetar necesar în acest sens nu este unul de amploare, dat fiind numărul extrem de modest de angajați ai Instituției Prefectului la nivelul întregii țări.

Demersul nostru are ca finalitate funcționarea eficientă a administrației publice și aplicarea cu consecvență a <<Programului de Guvernare al Coaliției pentru reziliență, dezvoltare și prosperitate>>”.

Potrivit conducerii sindicatului „Egalitatea”, la această acţiune au participat peste 1.500 salariaţi prin încetarea colectivă şi voluntară a lucrului în ziua de joi, 10 februarie, orele 10.00-11.00, la sediile prefecturilor din judeţele afiliate.

Exit mobile version