Viața femeilor dace, modul în care pregăteau mesele sau cum își îngrijau soții și copiii bolnavi rămâne o enigmă care nu a fost complet elucidată încă de arheologi. Totuși, există istorici români care au formulat teorii privind diverse aspecte ale vieții de zi cu zi în Dacia.
Femeile înstărite din Dacia își decorau părul cu bijuterii din aur. Majoritatea erau blonde sau cu nuanțe roșcate, având pielea deschisă la culoare și ochi albaștri. Acestea își acopereau capetele cu baticuri și purtau cămăși asemănătoare iilor, alături de fuste lungi care ajungeau până la sol.
Despre femeile dacice se presupune că:
- Femeile din familii bogate își împodobeau capul cu bijuterii din aur, care aveau forma acelor de păr sau a inelelor de cârlionţi.
- Unii arheologi consideră că femeile din Dacia aveau părul blond sau roşcat, rareori negru, pielea de culoare deschisă şi ochii albaştri („părul blond-roşcat, rareori negru, pielea de culoare deschisă şi ochii albaştri, prin aceste însuşiri fizice daco-geţii putând fi integraţi în aceeaşi categorie rasială cu vecinii lor illiri, celţi, germanici şi sciţi” – ENDA – Femeile dacilor (enciclopedia-dacica.ro))
- Unele teorii recente arată că femeile purtau cămăşi asemănătoare cu iile de astăzi, încreţite la gât, cu mâneci lungi şi largi şi fuste până în pământ, iar capul şi-l acopereau cu o basma.
- Bărbaţii şi-ar fi cumpărat soţia de la părinţi. Cu cât era mai frumoasă și mai era tânăra, cu atât avea nevoie de zestre mai mică („Poli- sau monogamă, căsătoria la geto-daci, ca şi la traci dealtfel, presupunea cumpărarea soţiilor de la părinţii acestora – o adevărată „lege tracă”, având ca revers o atitudine foarte dură la adresa infidelităţii conjugale, cel puţin în lumea dacică, unde „păcatul adulteriului, cu îndemnu-i orbitor / Se răscumpără cu moarte, după datinile lor”. Valoarea zestrei se pare că intervenea doar în cazul fetelor „năpăstuite din pricina urâţeniei”, după plastica exprimare a lui Solinus. Lucrurile nu vor fi stat însă chiar aşa şi o dovadă a importanţei dotei pentru întemeierea noii familii este supravieţuirea până azi a cuvântului zestre, împreună cu întregul său cortegiu de semnificaţii social-economice. Însemnătatea ritualului căsătoriei în societatea geto-dacă este ilustrată şi ea, pe aceeaşi filieră lingvistică, de conservarea vocabulei mire, căreia în mod natural i se asociază şi cel de mireasă” – ENDA – Femeile dacilor (enciclopedia-dacica.ro))
Altă relatare despre femeia dacă este redată de Columna lui Traian care ne înfăţişează ipostaze feminine zvelte, dar cu expresii aspre şi mândre, cu o fineţe incontestabilă a trăsăturilor, cu faţa ovală, frunte înaltă, ochi expresivi, nas drept, buze frumos conturate, păr lung pieptănat cu cărare pe mijloc, acoperind tâmplele şi lăsând libere urechile, strâns legat într-un coc bogat la ceafă şi acoperit cu o năframă.