Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a criticat dur decizia PSD de a retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan și de a ieși de la guvernare, susținând că România are nevoie de stabilitate într-un moment esențial pentru viitorul țării.
Într-o declarație publică, Dan Tarcea a afirmat că actualul context economic și administrativ nu permite o nouă criză politică, mai ales în condițiile în care România are de îndeplinit jaloane importante pentru accesarea fondurilor europene din PNRR: „România nu își permite încă o criză politică generată de decizii iresponsabile, precum cele ale PSD. Nu acum, când avem în joc miliarde de euro din PNRR, legați direct de reforme și termene clare”, a transmis acesta.
Potrivit liberalului, orice blocaj politic poate avea efecte directe asupra dezvoltării țării și asupra investițiilor locale: „Fiecare blocaj înseamnă întârzieri, bani pierduți, proiecte amânate și mai puține șanse pentru oameni.”
Dan Tarcea a subliniat că România se află și într-o etapă importantă a procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ceea ce impune seriozitate și coerență guvernamentală: „Suntem, în același timp, în etapa finală pentru aderarea la OCDE. Este un moment strategic care cere stabilitate și seriozitate, nu calcule politice ieftine.”
Acesta consideră că decizia PSD de a ieși de la guvernare nu aduce beneficii României, ci creează incertitudine și presiune suplimentară asupra proiectelor aflate în derulare: „Decizia PSD de a retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan și de a ieși de la guvernare nu ajută România. Creează presiune și riscuri reale pentru proiecte esențiale din fiecare comunitate, mare sau mică.”
Dan Tarcea a transmis că Executivul rămâne funcțional, iar responsabilitatea liberalilor este să continue reformele începute: „România are însă un Guvern în funcție, cu puteri depline. Responsabilitatea noastră, a liberalilor, este să continuăm reformele și să nu pierdem direcția.”
În final, viceprimarul Clujului a lansat un nou atac la adresa social-democraților, acuzând partidul că evită momentele dificile: „Istoria se repetă: PSD fuge în momentele grele pentru țară. Liderii adevărați nu caută scuze, nu abandonează și își asumă decizii dificile. România trebuie să meargă înainte.”

