Dezbaterea privind introducerea uniformelor obligatorii în școlile din România capătă și o dimensiune socială. După protestul național în care elevi din mai multe școli au mers la cursuri îmbrăcați în negru, Dănuț Pop, secretar executiv al TSD Cluj-Napoca, propune ca discuția să nu se limiteze la libertatea vestimentară, ci să includă și presiunea pe care diferențele materiale dintre familii o pot exercita asupra copiilor. Dănuț Pop pornește de la propria experiență de elev și susține că, deși uniforma nu poate elimina bullyingul și nu rezolvă problemele structurale ale educației, ar putea diminua una dintre formele prin care diferențele financiare devin imediat vizibile în sala de clasă.
Contextul este unul național. Pe 28 septembrie, elevi din întreaga țară au fost îndemnați de Consiliul Național al Elevilor să meargă la școală îmbrăcați în negru, într-o acțiune voluntară de protest față de proiectul privind uniformele școlare obligatorii. Inițiativa legislativă a fost adoptată de Senat pe 21 septembrie și urmează să fie decisă de Camera Deputaților. Reprezentanții elevilor reclamă inclusiv faptul că nu au fost consultați în procesul legislativ și contestă argumentul potrivit căruia uniforma ar reprezenta o soluție pentru bullying.
La Cluj, protestul a fost promovat și de Consiliul Județean al Elevilor Cluj, iar participarea nu a presupus întreruperea cursurilor. În acest context, Dănuț Pop spune că înțelege nemulțumirea elevilor privind lipsa consultării, însă propune ca subiectul uniformei să fie analizat și din perspectiva copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse.
Dănuț Pop: „Îmi amintesc foarte bine cum era să stau în clasă și să privesc un coleg care purta o bluză de la un brand cunoscut”
Secretarul executiv al TSD Cluj-Napoca își construiește argumentul pornind de la o experiență personală. Nu vorbește despre uniformă ca despre o soluție universală pentru problemele școlii, ci despre felul în care vestimentația poate deveni, în adolescență, un indicator foarte vizibil al situației financiare a familiei: „Am văzut astăzi foarte multe publicații vorbind despre protestul elevilor împotriva introducerii uniformelor obligatorii în școli. Fost-am și eu elev cândva. Și, privind în urmă, cred că discuția aceasta merită privită și dintr-un alt unghi”, afirmă Dănuț Pop.
Pop evocă apoi una dintre experiențele care, spune acesta, l-au făcut să privească diferit actuala dezbatere: „Îmi amintesc foarte bine cum era să stau în clasă și să privesc un coleg care purta o bluză de la un brand cunoscut… vestitul Nike, pe care mi-o doream și eu, dar pe care familia mea pur și simplu nu și-o permitea. Și, poate pentru un adult pare un lucru mărunt, dar pentru un copil sau un adolescent, asemenea diferențe se simt mult mai puternic”, explică reprezentantul TSD Cluj-Napoca.
Argumentul său merge însă dincolo de dorința unui adolescent de a purta un anumit brand. Dănuț Pop vorbește despre copiii proveniți din familii confruntate cu dificultăți financiare serioase, pentru care vestimentația poate deveni involuntar o etichetă socială în interiorul colectivului: „Și mai greu era pentru colegii care proveneau din familii cu probleme financiare serioase. Copii care veneau la școală cu aceleași haine mai multe zile, cu haine primite de la frați mai mari sau pur și simplu cu ceea ce își permiteau părinții lor. Iar copiii pot fi cruzi”, afirmă acesta.
În asemenea situații, spune Pop, diferența dintre două familii poate deveni pentru copii o sursă de umilință, deși elevul nu are nicio responsabilitate pentru veniturile părinților săi: „O pereche de pantaloni, niște pantofi sau o geacă puteau deveni motiv de râsete, porecle și umilință. Nu pentru că acel copil făcuse ceva greșit, ci pentru că părinții lui nu aveau aceleași posibilități financiare ca părinții altora”, susține Dănuț Pop.
Uniforma ca posibilă diminuare a diferențelor vizibile dintre copii
De aici pornește principalul său argument în favoarea ideii de uniformă. Dănuț Pop nu susține că hainele identice ar produce egalitate socială și nici că ar elimina bullyingul. Consideră însă că ar putea reduce una dintre diferențele imediat observabile între elevi: „De aceea, când văd discuția despre uniforme, eu nu mă gândesc doar la «obligativitate». Mă gândesc și la copilul care ar putea intra dimineața în clasă fără să-i mai fie rușine că bluza lui nu are sigla potrivită”, afirmă acesta.
Este și punctul în care poziția sa se întâlnește parțial cu argumentul contestatarilor proiectului. Consiliul Național al Elevilor susține că bullyingul nu dispare odată cu introducerea uniformei și că problemele sistemului educațional necesită alte tipuri de intervenție. Reprezentanții elevilor au invocat, de asemenea, costurile pe care o uniformă le-ar putea genera pentru familiile cu venituri reduse.
Dănuț Pop admite explicit prima dintre aceste limite: „Sigur că uniforma nu va elimina bullyingul. Ar fi naiv să credem asta. Un copil care vrea să râdă de altul poate găsi, din păcate, o sută de alte motive. Dar poate elimina unul dintre motive”, spune el.
În opinia sa, miza ar putea fi reducerea unei forme de competiție vestimentară care apare în unele colective școlare și care poate pune presiune atât asupra copiilor, cât și indirect asupra părinților: „Poate reduce puțin competiția aceea absurdă dintre copii: cine are adidașii mai scumpi, cine are geaca mai cunoscută, cine poartă ultimul model și cine nu. Iar asta, pentru mine, nu este puțin lucru”, afirmă Dănuț Pop.
Le dă dreptate elevilor într-un punct: „Trebuiau consultați”
Poziția reprezentantului TSD Cluj-Napoca nu ignoră însă una dintre principalele revendicări ale protestatarilor: participarea elevilor la luarea unei decizii care îi privește direct. Consiliul Național al Elevilor a reclamat public că reprezentanții elevilor nu au fost invitați la dezbateri și nu au fost consultați înaintea adoptării proiectului de către Senat.
Dănuț Pop consideră legitim acest argument: „Înțeleg și argumentul elevilor care spun că trebuiau consultați. Au dreptate să își dorească să fie ascultați atunci când se iau decizii care îi privesc. Școala nu ar trebui să însemne doar «noi hotărâm, voi executați»”, spune acesta.
În același timp, le adresează elevilor o întrebare care concentrează esența poziției sale: „Dar aș vrea să le pun și eu, ca fost elev, o întrebare: De ce privim uniforma numai ca pe ceva care ne ia libertatea și nu și ca pe ceva care, măcar pentru câteva ore pe zi, poate estompa diferențele dintre noi?”
Dănuț Pop delimitează astfel libertatea vestimentară din afara școlii de regulile care ar putea exista în interiorul instituției. În viziunea sa, uniforma nu ar trebui interpretată ca o anulare a personalității elevului, ci ca o posibilitate de a face mai puțin vizibilă, pe durata programului școlar, diferența dintre posibilitățile financiare ale familiilor: „Dincolo de porțile școlii, fiecare poate avea stilul lui, personalitatea lui, hainele lui preferate. Dar în interiorul unei școli, poate că nu este chiar atât de rău ca tricoul de 20 de lei și tricoul de 500 de lei să nu mai spună, înaintea copilului, din ce familie vine”, afirmă acesta.
Este, de altfel, una dintre cele mai puternice idei ale mesajului său: copilul ar trebui să fie văzut înaintea hainelor sale și înaintea statutului economic pe care acestea îl pot sugera: „Nu vom fi niciodată egali financiar. Nu vom avea aceleași telefoane, aceleași vacanțe sau aceleași posibilități. Dar poate că școala ar trebui să fie unul dintre puținele locuri în care aceste diferențe să conteze cât mai puțin”, spune Dănuț Pop.
Poziția elevilor rămâne diferită asupra eficienței măsurii. Consiliul Național al Elevilor argumentează că inegalitatea socială nu este eliminată prin uniformizare vestimentară și cere ca prioritățile să fie orientate spre condițiile de studiu, siguranță, consiliere și prevenirea abandonului școlar.
„Uniforma nu rezolvă educația din România”
Dănuț Pop admite și această limită. În mesajul său nu prezintă uniforma drept răspuns la problemele structurale ale sistemului educațional și enumeră explicit câteva dintre lucrurile pe care o asemenea măsură nu le poate rezolva: „Uniforma nu rezolvă educația din România. Nu repară lipsa profesorilor, clădirile degradate, abandonul școlar sau bullyingul. Dar nici nu trebuie să rezolve toate problemele ca să poată avea un rost”, afirmă secretarul executiv al TSD Cluj-Napoca.
Dezbaterea ajunge astfel la două întrebări distincte. Prima este dacă uniforma obligatorie poate contribui, chiar și limitat, la diminuarea diferențelor sociale vizibile dintre elevi. A doua privește modul în care o asemenea decizie ar trebui luată și, în special, rolul elevilor în procesul de consultare. Protestul din 28 septembrie a pus accentul pe libertatea de alegere, consultare și limitele uniformei ca instrument împotriva bullyingului; Dănuț Pop mută accentul către copilul care resimte în fiecare zi diferența dintre posibilitățile familiei sale și cele ale colegilor.
Concluzia lui nu este că uniforma ar putea produce egalitate, ci că ar putea elimina măcar unul dintre semnele exterioare prin care inegalitatea ajunge în sala de clasă: „Uneori, un lucru bun nu trebuie să schimbe întreaga lume. E suficient să facă viața unui copil puțin mai ușoară”, concluzionează Dănuț Pop.