Defilee superbe din Apuseni: Defileul Someșului Rece, Defileul Răcătăului și Defileul Borzeștilor
Defileul Someșului Rece
În partea de Sub-Vest a Clujului, un drum îngust din inima munților ne conduce înspre minunățiile comunei Măguri Răcătău, mai exact înspre Defileul Someșul Rece. Trecând prin aceste zone nu știi ce este mai important, destinația sau călătoria în sine, deoarece peisajul de munte, natura și întregul drum ajung să te fascineze, indiferent de anotimp.
Pornim de la Cluj înspre Gilău, Someșu Rece și mai apoi Comuna Măguri Răcătău pe drumul județean 107T. Pentru o plimbare în adevăratul sens al cuvântului, putem parca mașina și să luăm la picior acel drum cu destinația Barajul Someșul Rece. După cum menționam mai sus, peisajul este perfect în orice anotimp, iar călătoria în sine este cea de care trebuie să ne bucurăm cu adevărat, fie că ajungem sau nu la baraj.
Luând la pas și într-un ritm domol, traseul dus-întors poate fi parcurs în 4-5 ore, însă vă putem garanta că merită fiecare minut petrecut în aerul de munte al comunei Măguri Răcătău. Din zilele de vară, pe drumul care duce înspre Defileu, nu lipsește mirosul de fân, căluții lăsați liberi prin sat sau sătenii care sunt încântați să fie întrebați despre minunățiile locului.
Între Gura Negruței și locul La Luncuța, râul Someșul Rece formează un defileu adânc și sălbatic, străbătut de un drum forestier, la capătul superior al acestuia aflându-se barajul Someşul Rece.
Pe versanții stâncoși putem întâlni fie copaci, parcă crescuți pentru a sfida natura, fie trasee scurte de alpinism. Defileul Someșul Rece este una dintre cele mai protejate zone ale județului Cluj și datorită acestui fapt, animalele sălbatice nu sunt o raritate prin aceste păduri de brazi și molizi. Și cum detaliile fac mereu diferența, cu puțină atenție putem observa cum unii copaci au prins niște forme ciudate, din cauza vântului și a temperaturilor scăzute din acele zone. Aceștia au învățat să se adapteze în cele mai vitrege condiții, lupta pentru supraviețuire fiind un mod de viață prin aceste locuri.
Pe durata verii verdele de diferite intensități ne fură privirea, însă atunci când vine ninsoarea și temperaturile scad, acest loc se transformă într-un peisaj de iarna feeric.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, această zonă era considerată una de importanță strategică, la fel ca și restul munților din zona Clujului unde erau pregătite diferite ascunzători dar și locuri de atac extrem de strategic amplasate. Încă din acele vremuri, a rămas un drum pietruit cunoscut sub numele de „drumul lui Antonescu”, care face legătura dintre Măguri Răcătău și Valea Ierii. În zilele noastre, pe timp de pace, acest drum și-a pierdut importanța militară, fiind străbătut doar de turiști sau utilizat în competiții sportive.
Defileul Răcătăului
Munții ne oferă mereu cele mai spectaculoase peisaje, iar dacă în unele defilee din județul Cluj turiștii ajung ușor, Defileul Răcătăului este deschis doar pentru persoanele cu adevarat dornice de o aventură într-un loc în care timpul s-a oprit de ceva vreme.
Valea Răcătăului, cea care desparte comuna Măguri Răcătău de comuna Mărișel, este autoarea unuia dintre cele mai adânci defilee din Munții Apuseni. Datorită acestei văi a apărut „Împărăția lui Zamolxe” sau „Tărâmul lui Zamolxe” cum îl numesc moții.
Pentru ca să înțelegem legendele care se leagă de aceste meleaguri, trebuie să menționăm faptul că strămoșii noștri, geto-dacii, aveau un zeu suprem numit Zamolxe sau Zamolxis. Desigur, de acest nume se leagă diverse povestioare, dar cel mai important lucru este faptul că, Zamolxis era un preot foarte erudit pe care dacii îl venerau și pe care îl considerau ca fiind un mare zeu. Zamolxis, considerat divinitatea supremă a dacilor, a fost unul dintre personajele fabuloase ale Antichității.
Legenda spune că în acest loc, în Defileul Răcătăului, s-ar fi ascuns Zamolxis vreme de șapte zile, de întreaga suflare omenească. Acolo este un loc denumit „altar”, localnicii mai vechi îi spun „la scăriţă”. Sunt nişte stânci foarte mari, care privite dintr-un anumit unghi, redau profile de bărbaţi în piatră. Se spunea că, dacă te duci acolo şi stai cu faţa la stânci şi te concentrezi foarte tare, îl invoci pe Zamolxis, iar acest zeu îndeplinește dorințele pe care le avem în acele momente.
Defileul este fără umă de drumuri sau de poteci, turiștii fiind nevoiți să meargă din piatră în piatră, uneori chiar prin apă.
Zona inferioară a defileului este cea mai deosebită, datorită pereţilor de stâncă și a vegetației luxuriante, Defileul Răcătăului a devenit habitatul ideal pentru urșii bruni. Probabilitatea ca în plimbările noastre să întâlnim aceste animale este una extrem de mare, deoarece rezervația de urși este una foarte extinsă.
Stânca măreață care domină întreaga zonă se numeste Țâcla Gabrii și este cel mai spectaculos loc de unde pot fi admirate, deopotrivă, satele Mărișel și Măguri. Cărările înguste, șerpuite printre brazi și bolovani ne conduc înspre inima acestor stânci cu forme rare.
Liniștea, sălbăticia și pădurile falnice care domină Defileul Răcătăului sunt oaza de liniște la 2 ore distanță de Cluj. Minunățiile Munților Apuseni sunt celebre pentru particularitatea lor, iar orice colț merită luat la pas și descoperit.
Defileul Borzeștilor
Pentru ca jurnalul de vacanță al călătorului pe meleagurile județului Cluj să fie complet trebuie să parcugă, la pas, acest loc splendid care se află la doar 5 km distanță de Cheile Turzii. Bogăția Clujului constă în micile locuri săpate în inima munților, cum este și Defileul Borzeștilor. Datorită farmecului aparte și a peisajelor care te captivează, ele pot fi lezne încadrate în tolba de comori ale Transilvaniei. Cu denumirea populară de Cheile Borzeștilor, acestea au ajuns să fie declarate rezervație naturală încă din anul 1994.
Pentru că s-a dorit o păstrare intactă a acestor comori, accesul se face doar pe jos, nicio urmă de mașină nu are voie să conturbe un loc perfect conservat, așa cum doar mama natură o poate face. Putem ajunge aici atât dinspre Turda cât și dinspre Câmpeni,județul Alba, pe drumul național 75. Dacă pornim de la Turda, borna kilometrică ne va arăta încă 4 km până la satul Buru, iar acela este momentul în care trebuie să ne oprim la Cabana cu același nume. Acolo, ne așteapă o parcare improvizată, aproape de poarta naturală care ne deschide drumul spre rezervația Defileului Borzeștilor.
După primii pași, se deschide un colț de rai în care putem lezne constata că timpul pare că s-a oprit. Cu un aspect de sălbăticie, împăduriri parcă fără nicio noimă, cu poteci strâmte pe albia unei văi care, fiind departe de ochii privitorului, a sculptat nestingherită aceste chei. Pe drumul nostru spre Defileul Borzeștilor întâlnim numeroase cascade, locuri unde ne putem opri pentru a asculta susurul apelor dar și cântecele păsărilor care locuiesc în acea pădure ferită de ochii oamenilor.
Defileul, are un aspect de chei, de aici și denumirea populară de Cheile Borzeștilor, cu versanţii împăduriţi, motiv pentru care flora este bine reprezentată de domeniul pădurii de fag în amestec cu gorun şi de plante specifice habitatelor forestiere şi stâncăriilor. Pădurile oferă condiţii bune de vieţuire mai multor mamifere, dar şi numeroaselor specii de păsări, reptile şi insecte.
Cheile Borzeștilor au fost formate în urmă cu milioane de ani, fiind opera exclusivă a Văii Borzești, vale care se varsă în râul Arieș între satele Buru și Moldovenești. Unicitatea acestora constă în faptul că sunt singurele Chei din marea familie a Apusenilor, pe care apa le-a sculptat în două direcții, atât înspre nord cât și înspre sud. Râul Arieș, cel care captează apa care străbate aceste chei, a avut și el un rol important. Odată cu adâncirea acestuia a început să capteze apele din apropiere, iar acest fapt a condus spre formarea cascadelor care astăzi ne încântă privirea.
Dacă drumețiile sunt ceva normal pentru dumneavoastră, vă recomandăm să nu alegeți potecile bătucite de pașii vizitatorilor, ci să urmați firul apei. Desigur, cu un echipament adecvat, fără frica de a vă uda și cel mai important, într-o zi din sezonul puțin ploios, pentru ca debitul văii să nu fie mare.
Ce trebuie să ai la tine pentru o explorare amănunțită?
Ei bine, echipamentul mai sus amintit, o condiție fizică bună, un aparat de fotografiat și încrederea că la final este mereu partea cea mai frumoasă.
De ce spunem asta?
Pentru că la început se deschide, pentru ochii călătorului, porțiunea care cuprinde Cascadele Inferioare, minunate și spectaculoase, însă mai apoi urmează o porțiune monotonă, întunecoasă, cu mici defilee prea puțin luminate de soare, deoarece stâncile obturează lumina. După aproximativ 30 de minute de drumeție prin frumusețile naturii, ajungem la cascada mare, parte din Cascadele Superioare. Nu este o cascadă rapidă. Aici apa își alocă un timp lejer de curgere, fără a fi grăbită de un debit mare si zgomotos, dovadă a faptului că formarea acestor chei s-a făcut încet și minuțios fără a scăpa detaliile care cu adevărat contează.
Chiar dacă alegem potecile marcate, cele oficiale, cărările pădurii ne descoperă sălbăticia locului și farmecul aparte pentru care sunt celebrii Munții Apuseni.
Defileul Borzeștilor este locul ideal de contemplare a naturii și care îți oferă un peisaj desprins din basmele mult iubite ale copilăriei.
