Apuseni Info

Deputatul Horia Nasra a interpelat ANRM cu privire la licenţele de explorare și exploatare a perimetrelor miniere din Apuseni

Deputatul de Cluj Horia Nasra, originar din Brad, într-o interpelare adresată Secretarului General al Guvernului, implicit a A.N.R.M (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) cu privire la licenţele de explorare și exploatare a perimetrelor miniere din Apuseni, a obținut un răspuns important și necesar de știut pentru moții care locuiesc în zonele miniere.

„Patrulaterul Aurifer al Munţilor Apuseni, cu importante zăcăminte de aur, este o zonă delimitată de specialiştii din industria mineritului între oraşele Deva şi Brad din Hunedoara, respectiv Baia de Arieş şi Zlatna din Alba.

Dacă de-a lungul timpului mineritul a oferit o sursă importantă de salarizare pentru locuitorii Ţării Moţilor, după închiderea ‘minelor de stat’, din zonă, în ultimii zece ani, proiectele de minerit de suprafaţă au atras atenţia societăţii civile deoarece exploatările de suprafaţă pot provoca defrişări şi pot elibera minereuri toxice şi metale grele în sol şi apă. Efectele mineritului de suprafaţă durează ani de zile după ce minereul a fost exploatat.

În ultimii ani, mai multe asociaţii din ţară şi-au exprimat îngrijorarea faţă de acordarea licențelor de exploatare pentru activităţi de minerit de suprafaţă, fără consultare publică şi fără o informare corectă a cetăţenilor, în condiţiile în care este importantă şi o discuţie serioasă despre oportunitatea sau dezavantajul dezvoltării monoindustriale a unei regiuni din România” își fundamentează deputatul Horia Nasra interpelarea.

În acest context, în care publicul a fost privat de informaţii corecte şi din surse independente privind impactul proiectelor de minerit de suprafaţă, deputatul Horia Nasra a solicitat ANRM să comunice următoarele:

Ce i-a răspuns deputatului Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale?

„Referitor la întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 2624A/13.12.2017 şi retransmisă de Secretariatul General al Guvernului la A.N.R.M. cu adresa înregistrată cu nr. 817/21,12.2017, înregistrată la A.N.R.M. cu nr. 15221 /22.12.2017. vă comunicăm următoarele: în perimetrul delimitat de localităţile menţionate în adresa dumneavoastră A.N.R.M. a emis următoarele licenţe:

de exploatare:

de explorare:

În răspunsul primit de deputat Nasra cu privire la numărul de dezbateri publice a organizat Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, aflăm că: „În ceea ce priveşte punctul numărul 3 din adresa dumneavoastră, în perioada specificată de dumneavoastră, vă facem cunoscut faptul că la sediul A.N.R.M. s-a desfăsurat o singură dezbarere publică, în data de 26.07.2017, pentru licenţa de exploatare nr. 18174/2015-perimetrul Rovina”.

Rămâne întrebarea, pe care Apuseni Info o pune Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale: Cui s-au acordat aceste licențe de explorare și exploatare?

Exit mobile version