Site icon Apuseni Info

Deputatul Remus Lăpușan solicită măsuri urgente pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți

Deputatul Remus Lăpușan solicită măsuri urgente pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți

Creșterea prețurilor la carburanți continuă să pună presiune pe economie și pe nivelul de trai al populației, motiv pentru care deputatul PSD Remus Lăpușan a solicitat Guvernului României intervenții rapide și eficiente.

Parlamentarul a adresat o întrebare oficială prim-ministrului, cerând clarificări privind măsurile care urmează să fie adoptate pentru a limita impactul acestor scumpiri asupra cetățenilor și mediului economic: „Creșterea prețurilor la carburanți generează efecte semnificative asupra economiei și asupra nivelului de trai, influențând direct costurile de transport (…) și costurile de producție din multiple sectoare economice.”

Acesta a explicat că efectele nu se opresc la nivelul sectorului energetic, ci se propagă în întreaga economie, ajungând să afecteze toate categoriile sociale: „Impactul acestor scumpiri se transmite în întreg lanțul economic (…) afectând toate categoriile sociale și economice.”

Remus Lăpușan a subliniat că mai multe state europene au intervenit deja pentru a proteja populația, fie prin plafonarea prețurilor, fie prin reducerea taxelor sau introducerea de subvenții.

În acest context, deputatul consideră că România trebuie să adopte rapid măsuri similare, pentru a evita agravarea situației: „Cetățenii au nevoie de sprijin acum, nu peste luni de zile, iar lipsa unor măsuri concrete riscă să amplifice efectele.”

Totodată, acesta a atras atenția asupra necesității unor controale mai stricte în piață, pentru a preveni eventuale abuzuri sau creșteri nejustificate de prețuri: „Este esențială intensificarea controalelor (…) pentru a preveni eventuale practici neconcurențiale sau creșteri nejustificate de prețuri.”

Deputatul a solicitat Guvernului să analizeze introducerea unor măsuri concrete, precum plafonarea taxelor, limitarea adaosurilor comerciale și alte mecanisme de intervenție care să reducă impactul asupra populației.

În final, mesajul transmis este unul ferm: în actualul context economic, autoritățile trebuie să acționeze rapid și eficient pentru a proteja cetățenii și mediul de afaceri.

Exit mobile version