Deputatul Tiberiu Barstan, președintele organizației județene AUR Hunedoara, a anunțat înființarea noilor organizații locale ale partidului în comunele Crișcior, Blăjeni și Luncoiu de Jos, în cadrul unei acțiuni desfășurate în cursul dimineții.
Potrivit acestuia, extinderea structurilor locale face parte dintr-un proces de consolidare a prezenței partidului în zona Ținutului Moților, regiune cu puternice tradiții identitare și patriotice: „Moții nu stau pe loc – acționează! Am pus bazele organizațiilor locale la Crișcior, Blăjeni și Luncoiu de Jos, iar aici am găsit oameni hotărâți, plini de curaj, devotament și spirit moțesc.
În calitate de președinte și deputat AUR de Hunedoara, dar și de om al Ținutului Moților, transmit cu toată puterea: ne consolidăm zi de zi pentru România noastră puternică și demnă, AUR este un proiect suveranist în care moții se alătură, pentru că împărtășește aceleași principii și valori în care a crezut și Avram Iancu – spiritul și mândria acestor oameni.
Suntem o echipă unită, legați de valorile noastre și de spiritul moțesc: unitate, tărie și neclintire. Împreună, mergem înainte, cu inimile și sufletele aprinse, pentru o Românie mai bună. Cine se alătură moților, se alătură viitorului!”
Deputatul Tiberiu Barstan a subliniat că scopul acestor inițiative este întărirea reprezentării politice a comunităților locale și promovarea valorilor tradiționale ale Ținutului Moților, bazate pe demnitate, solidaritate și implicare civică.
Prin aceste acțiuni, AUR își propune să consolideze prezența în județul Hunedoara și să continue dezvoltarea unei mișcări politice care pune accent pe identitatea națională și pe participarea activă a cetățenilor la viața publică.

