Site icon Apuseni Info

Dezbaterea Publică – Tehnici de Restaurare din Școala de Vară Cuciulat a ajuns la a III-a ediție. Cine va conferenția dezbaterea?

Dezbaterea Publică – Tehnici de Restaurare din Școala de Vară Cuciulat a ajuns la a III-a ediție. Cine va conferenția dezbaterea?

Sâmbătă, 14 septembrie, va avea loc dezbaterea publică – Tehnici de Restaurare din Școala de Vară Cuciulat, ajunsă la a III-a ediție.

De asemenea, pentru al treilea an consecutiv, Muzeul Gheorghe Florean din Cuciulat, Sălaj, continuă restaurarea ansamblului gospodăresc in-situ, alături de o casă tradițională veche de peste 100 de ani, recent relocată în cadrul muzeului. 

„Proiectul „Muzeul Gheorghe Florean” din Cuciulat, județul Sălaj, inițiat acum patru ani de către Dl. Sebastian Dan, din proprie inițiativă și finanțare, are drept scop readucerea la viață a poveștii unui om drag, care a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării comunității în care a trăit.

Muzeul este un omagiu adus lui Badea Gheorghe, cunoscut astfel de întreg satul și de familie, fiind sursa de inspirație a acestui proiect prin moștenirea sa valoroasă, în special cea intangibilă: învățăminte, povețe și povești prețioase, precum și prin exemplul propriei sale vieți.

Scopul proiectului este restaurarea gospodăriei existente, veche de peste 100 de ani, și reactivarea tradițiilor locale, tehnicilor și meseriilor din Țara Chioarului, într-o manieră care îmbină păstrarea tradițiilor cu conectarea la prezent.

Anul acesta, grație parteneriatului cu AFCN, muzeul și-a extins patrimoniul cu o căsuță cu acoperiș de fân, la fel de veche, care a fost transmutată și reconstruită cu fidelitate, folosind schițele și tehnicile inițiale, de către arhitectul Adrian Nechita și echipa sa, sub îndrumarea renumitului etnolog Ioan Augustin Goia.

Se spune că este nevoie de un sat pentru a crește un copil. La fel, pentru a „crește” un muzeu, este nevoie de o comunitate, iar fiecare contribuție contează. În acest sens, parteneriatele cu diverse organizații și experți au fost esențiale:

Proiectul include și alte obiective, cum ar fi documentarea prin interviuri cu meșteri artizani, înregistrarea tehnicilor tradiționale de dulgherit, sindrilit, dogărit și olărit, organizarea de expoziții online și in-situ de icoane, țesături, costume tradiționale și aranjamente casnice, toate selecționate riguros pe criterii etnografice.

Anul acesta marchează al treilea an consecutiv al organizării Școlii de Vară Cuciulat. Aceasta se desfășoară în lunile august și septembrie, având ca scop educarea voluntarilor în tehnici de restaurare, rezultatele fiind prezentate în cadrul evenimentului Dezbaterea Publică – Tehnici de Restaurare din Școala de Vară Cuciulat, care va avea loc pe 14 septembrie 2024, la ora 15:00, la Muzeul Gheorghe Florean din Cuciulat, Sălaj.

Veți avea ocazia să explorați muzeul, să participați la discuții interesante și să vă bucurați de experiențe autentice alături de experți și prieteni ai muzeului, precum:

Activitățile includ schimburi de idei, explorarea spațiului muzeal, tururi ghidate și experiențe digitale (VR, AR și print 3D), expoziții de icoane, lăzi de zestre, vestimentație populară și ceramică, precum și o gustare cu bucate tradiționale în curtea muzeului” arată organizatorii evenimentului.

Exit mobile version