Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, au destructurat o rețea de traficanți de droguri de mare risc care acționa pe raza județelor Hunedoara și Cluj. Doi bărbați, în vârstă de 21 și 32 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizație.
Droguri vândute cu 100 de lei doza
Conform anchetatorilor, în perioada septembrie – octombrie 2025, bărbatul de 32 de ani ar fi procurat cantități importante de substanță psihoactivă 4BMC, pe care le-ar fi distribuit tânărului de 21 de ani, acesta din urmă ocupându-se de comercializare.
Dozele de droguri erau vândute pe piața locală cu 100 de lei bucata, potrivit datelor din anchetă.
De asemenea, ancheta a relevat că, în iulie 2025, tânărul de 21 de ani ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină (4CMC), la același preț per doză.
Prins în flagrant pe autostrada A3
În seara de 21 octombrie 2025, polițiștii au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict.
Bărbatul de 32 de ani a fost surprins pe autostrada A3, în apropierea municipiului Turda, în timp ce deținea asupra sa, în scop de comercializare, aproximativ 500 de grame de 2CMC, un drog de mare risc.
Substanțele interzise au fost confiscate, iar suspectul a fost condus la audieri.
Arestați preventiv pentru 30 de zile
La data de 22 octombrie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Hunedoara au dispus reținerea celor doi bărbați, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ancheta continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și identificarea altor persoane implicate în rețea.
Sprijin din partea polițiștilor clujeni
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Secția 9 Poliție Rurală Turda, care au participat la operațiunea de prindere în flagrant și la perchezițiile efectuate ulterior.
Autoritățile reamintesc că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

