Echipajele Secției de Drumuri Naționale (SDN) Alba au intervenit prompt, marți, pe DN 75, în urma unor incidente cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile. Un copac căzut pe partea carosabilă a blocat traficul pe un tronson important al drumului, punând în pericol siguranța șoferilor aflați în tranzit.
Intervenția a avut loc în două puncte de pe DN 75. Prima sesizare a vizat un copac prăbușit pe carosabil, iar la kilometrul 121, o altă echipă de intervenție a SDN Alba a fost mobilizată pentru a îndepărta un alt copac căzut care obstrucționa complet circulația rutieră.
Grație mobilizării rapide a drumarilor, circulația a fost restabilită în condiții normale, într-un timp scurt, iar riscurile pentru participanții la trafic au fost eliminate. „Intervenția promptă a echipelor noastre a fost esențială pentru siguranța rutieră. Vremea instabilă poate cauza astfel de incidente, dar suntem pregătiți să acționăm în orice moment”, au transmis reprezentanții SDN Alba.
Autoritățile le reamintesc șoferilor să circule cu prudență, mai ales în zonele împădurite sau afectate de vânt puternic, și să semnaleze orice obstacol sau situație periculoasă de pe drumurile naționale.

