Apuseni Info

„Du-te după sifon!” Cine a prins vremurile acestea? Copiii mergeau cu sticlele goale și se întorceau cu ele pline de sifon

A fost o vreme în care mersul la sifonărie făcea parte din viața de zi cu zi a românilor. Înainte ca apa carbogazoasă îmbuteliată în plastic să umple rafturile magazinelor, copiii erau trimiși de părinți să aducă sifon, cu două, trei sau chiar patru sticle într-o plasă. Era o treabă simplă, dar care a rămas în memoria multor generații ca una dintre imaginile copilăriei din România comunistă.

Drumul la sifonărie, o mică responsabilitate a copilăriei

Când mama sau tata spunea „Du-te după sifon!”, nu era nevoie de alte explicații. Luai sticlele goale, de regulă din sticlă groasă, le așezai cu grijă într-o plasă și porneai spre sifonăria din cartier.

Drumul până acolo părea uneori lung, mai ales când aveai mai multe sticle de cărat. La întoarcere era și mai greu. Recipientele pline cântăreau considerabil, iar grija cea mare era să nu le lovești sau să le spargi.

Dar nimeni nu considera această activitate ceva neobișnuit. Era una dintre responsabilitățile copiilor, alături de mersul la pâine, la lapte sau la alimentară.

Fâsâitul inconfundabil și omul din spatele tejghelei

Sifonăria era un loc aparte, o mică încăpere în care funcționa instalația de preparare și umplere a sticlelor cu apă carbogazoasă.

Acolo, omul de la sifonărie lua fiecare recipient, îl fixa în instalație și îl umplea sub presiune. Se auzea un fâsâit puternic, urmat de zgomotul apei care intra în sticlă. Pentru copiii care urmăreau operațiunea, întregul proces avea ceva fascinant.

Sticlele aveau un cap special, cu mecanism de deschidere, iar sifonul era folosit acasă pentru a potoli setea, pentru șpriț sau pentru prepararea unor băuturi cu sirop.

O lume în care sticlele se refoloseau, nu se aruncau

Sifonăriile făceau parte dintr-un mod de viață în care recipientele erau utilizate ani la rând. Sticlele erau păstrate, duse la reumplere și aduse din nou acasă.

În cartierele orașelor, sifonăria era și un loc al întâlnirilor întâmplătoare. Vecinii schimbau câteva vorbe, copiii așteptau la rând, iar zgomotul instalației devenea parte din atmosfera familiară a străzii.

Treptat, odată cu apariția pe scară largă a băuturilor îmbuteliate și a ambalajelor de unică folosință, multe dintre aceste mici prăvălii au dispărut sau și-au pierdut importanța de altădată.

Astăzi, pentru generațiile care au crescut înainte de 1989, sifonăria rămâne mai mult decât un loc de unde cumpărai apă carbogazoasă. Este amintirea unei copilării cu responsabilități mărunte, a drumurilor făcute pe jos prin cartier și a bucuriei de a ajunge acasă cu sticlele pline, fără să fi spart vreuna.

Iar pentru cei care au trăit acele vremuri, un singur sunet este suficient pentru a readuce totul în memorie: fâsâitul sifonului proaspăt umplut.

Exit mobile version