Daca e duminica, e …”Alergam, pedalam pe Drumul Aurului”. Primaria Municipiului Brad impreuna cu clubul sportiv Corvinia Ethic Sport Cycling Studio Brad organizeaza un eveniment inedit si complex, o pledoarie pentru alergare si pedalare in aer liber, pentru miscare si sanatate.
Competitia se va desfasura duminica, 26 septembrie 2021, incepand cu orele 9.00, si va consta din trei probe separate -o cursa de alergare de 11 km, una de ciclism MTB pe aceeasi distanta si o cursa de ciclism Sosea de aproximativ 18 km.
Traseele au fost alese cu grija, avand o dificultate medie si fiind deschise tuturor celor care doresc sa-si verifice forma fizica, sau sa accepte o provocare.
La final, toata lumea va fi fericita, incarcata pozitiv, cu voie buna si, mai ales …castigatoare. Organizatorii pun la bataie, pentru primii 100 de concurenti inscrisi, premii surpriza.
Pentru detalii multe si interesante va invitam sa intrati pe pagina de Facebook a competitiei – CLICK AICI!
Asa cum ne-a obisnuit in ultimii ani, sufletul evenimentelor de acest gen este competitorul -inca, antrenorul de cycling si veteranul miscarii romanesti de ciclism, Veres Jancsi.
Bradean prin adoptie, Jancsi Veres s-a remarcat in ultimul deceniu prin pasiunea si daruirea puse in slujba miscarii sportive bradene. Impreuna cu alti bradeni cu performante notabile, acesta a reusit in cativa ani sa creeze o emulatie si un interes aparte in jurul bicicletei, prin competitii, iesiri pe trasee si, nu in ultimul rand, prin clasele saptamanale de cycling desfasurate la Centrul de sport si sanatate de pe strada Vanatorilor din municipiul nostru.
Lui si tuturor ciclistilor bradeni le dorim mult succes pe drumul pe care au apucat-o, incredere si perseverenta, iar pe bradeni ii asteptam in numar cat mai mare la evenimentul sportiv de duminica.
Nu uitati! Duminica alergam, pedalam pe Drumul Aurului!
