La data de 18 decembrie 2021, în jurul orei 19,00, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Câmpeni au intervenit la o locuință de pe raza comunei Bistra unde a fost semnalat faptul că o femeie a fost agresată.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, un bărbat de 49 de ani și-ar fi agresat concubina.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, față de bărbat, a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, fiind îndepărtat din locuința comună și interzicându-i-se să se apropie, la o distanță mai mică de 50 de metri, de victimă.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

