Apuseni Info

Ei păzesc Țara Zarandului: Batalionul 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu”! Glorie lor, vânătorilor de munte!

Tradiția batalionului din Brad, Țara Zarandului, poarta de intrare in Munții Apuseni, începe după cel de-Al Doilea Război Mondial, moment în care vânătorii de munte au intrat sub incidenţa a numeroase decrete şi ordine care vizau noua structură militară. Prin desfiinţarea Diviziei 3 Munte şi ulterior, la ordinele venite de la Moscova, în anul 1956, a Diviziei 57 Vânători de Munte, a dispărut din zona Munţilor Apuseni orice urmă de vânător de munte, zona devenind fără oricare alt fel de unităţi sau mari unităţi.

Situația a fost remediată după eliberarea politică de la nivel național de Moscova, petrecută la începutul anilor 60`, când Marele Stat Major a înfiinţat începând cu 1 iunie 1969, Batalionul 26 Vânători de Munte cu sediul în garnizoana Brad, al cărui prim comandant a fost numit colonelul Horia Şerbănescu, figură marcantă a vânătorilor de munte.

În 19 octombrie 1969 s-a primit într-un cadru festiv Drapelul de luptă al Batalionului 26 Vânători de Munte, iar pe data de 24 octombrie 1969 unitatea a primit denumirea de Batalionul 26 Vânători de Munte „Avram Iancu”, în memoria eroului legendar al Munţilor Apuseni.

În prezent, Batalionul 26 Vânători de Munte „Avram Iancu” s-a transformat în Batalionul 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu” sub comanda locotenent-colonelului Flavius-Alexandru Bucur.

Pe timp de iarnă, batalionul desfășoare exerciții specifice.

Detașamente din Batalionul 26 Cercetare Supraveghere Montană „Avram Iancu“ se instruiește în permanență, indiferent de anotimp, inclusiv în mediul specific pe timp de iarnă.

Militarii execută exerciții tactice complexe în teren muntos împădurit și puternic frământat, antrenând și verificând capacitatea elementelor de dispozitiv de a opera în mediu ostil și condiții de izolare.

Exit mobile version