Site icon Apuseni Info

Exploatarea minorilor prin cerșetorie este infracțiune: Prefectul de Cluj intensifică măsurile de combatere a fenomenului!

Exploatarea minorilor prin cerșetorie este infracțiune: Prefectul de Cluj intensifică măsurile de combatere a fenomenului!

Prefectura Cluj a transmis un mesaj ferm privind combaterea exploatării minorilor și a persoanelor vulnerabile prin cerșetorie, subliniind că acest fenomen nu este doar o problemă socială, ci și una gravă de încălcare a drepturilor fundamentale.

În cadrul ședinței Grupului de Lucru Mixt pentru Problemele Romilor, prezidată de prefectul județului Cluj, Maria Forna, s-a discutat despre prevenirea și combaterea cerșetoriei prin măsuri integrate – sociale, educaționale și de ordine publică.

La întâlnire au participat subprefectul Maria Buzaș-Fekete, reprezentanți ai autorităților locale și județene, organizații neguvernamentale și membri ai comunității rome.

Prefectul a atras atenția că „exploatarea copiilor prin cerșetorie este o formă gravă de abuz, care nu poate fi tolerată într-o societate modernă”. Totodată, a evidențiat că fenomenul afectează imaginea comunităților, dar mai ales demnitatea și siguranța copiilor privați de șansa la educație și sănătate.

Plan comun de acțiune la Cluj-Napoca

În cadrul ședinței, autoritățile de ordine publică – Poliția Locală Cluj-Napoca, IPJ Cluj, Jandarmeria Cluj, împreună cu DGASPC și Direcția de Asistență Socială și Medicală – au prezentat bilanțul Planului Comun de Acțiune instituit pe 26 august 2025.

Obiectivele principale au fost:

Rezultatele acțiunilor recente

Între 26 august și 18 septembrie 2025, la Cluj-Napoca au fost efectuate:

În plus, în primele opt luni ale anului 2025 au fost aplicate 207 contravenții pentru cerșetorie, comparativ cu 136 în aceeași perioadă din 2024, ceea ce arată o intensificare a eforturilor de combatere.

Măsuri și apel către comunitate

Instituția Prefectului a anunțat că va continua coordonarea fermă a autorităților implicate și va susține extinderea măsurilor integrate: sprijin social, reintegrare școlară, intervenții comunitare și sancționarea celor care profită de vulnerabilitatea copiilor.

„Nu putem construi un județ sigur și echitabil dacă închidem ochii la realități care afectează demnitatea celor mai lipsiți de apărare”, a subliniat prefectul Maria Forna.

Cetățenii sunt îndemnați să nu încurajeze cerșetoria și să sesizeze instituțiile abilitate, care pot oferi sprijin real persoanelor vulnerabile.

Potrivit Articolului 214 din Codul Penal, exploatarea minorilor sau a persoanelor cu dizabilități prin cerșetorie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită de către părinți, tutori sau prin constrângere, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

Exit mobile version