Cea de-a doua ediție a „Festivalul Toamnei la Cluj” va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Acest târg de produse tradiționale, care s-a bucurat de un succes extraordinar anul trecut, când a înregistrat peste 8000 de vizitatori, își menține obiectivul de a susține peste 50 de producătorii locali autorizați din județul Cluj, promovându-le produsele de calitate (fructe, legume, dulcețuri, murături, produse din carne, produse lactate, produse de panificație, miere și preparate apicole etc.) într-un cadru idilic, al satului de odinioară, accesibil publicului din municipiul Cluj-Napoca, pe baza unui bilet de intrare cu tarif normal (10 lei – adulți, 5 lei – pensionari, 2.5 lei – studenți/elevi/preșcolari).
Festivalul li se adresează vizitatorilor de toate vârstele, fiind ideal atât pentru o plimbare liniștită de weekend în natură, cât și pentru activități propuse celor mici, de la ateliere de olărit sau de pictură, la concursuri de aruncat cu mingea, cățărat pe baloți ș.a.m.d. Pe lângă traseul expozițională unde clujenii își pot face cumpărăturile de toamnă la prețuri echitabile, organizatorii au prevăzut, la ieșirea din Parcul Etnografic „Romulus Vuia”, o zonă de tip food court, unde pot fi degustate, contra cost, diferite preparate cu specific tradițional.
Evenimentul este organizat de Asociația Despărțământul ,,ASTRA” Câmpia Turzii, împreună cu Asociația Meta Urban Cluj-Napoca, Asociația „Flori de Sare” Cojocna și Asociația Meșterilor Populari Clujeni, în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Parcul Industrial TETAROM, și este sprijinit de: EnergoBit, VINCI Energies, S. Electrica Furnizare S.A., Electrogrup, Rivus Cluj și PP Protect Security S.R.L.
Informații actualizate se pot găsi pe pagina de Facebook evenimentului: https://www.facebook.com/festivalultoamneicluj
