Trăim o perioadă în care politica românească a atins un rafinament periculos: aceeași structură de putere a înțeles că cea mai eficientă metodă de autoconservare este să livreze ea însăși iluzia „antisistemului”.
Se spune adesea că cea mai perfidă metodă a diavolului este să convingă lumea că nu există. În realitatea noastră, analogia este dureros de exactă: cea mai abilă strategie a vechilor pârghii de influență este să mimeze propria contestare, oferind cetățenilor senzația unei alternative reale.
În anii de guvernare PDL și în mandatele lui Traian Băsescu s-a conturat o direcție fermă de modernizare instituțională, de reformă reală a statului de drept și de ancorare euro-atlantică necondiționată. Cu certitudine, au existat atunci și erori — unele poate chiar mari —, dar ele rămân infinit mai mici în comparație cu deciziile toxice din mandatele anterioare, când sistemul energetic național și resursele strategice au fost efectiv cedate și căpușate fără scrupule. Acea perioadă a trezit în societate o dorință legitimă de rigoare, însă acel capital de încredere a fost deturnat treptat spre formule politice de conjunctură:
USR a confiscat tema modernizării, transformând o direcție legitimă de dezvoltare într-un simplu exercițiu propagandistic de imagine. În spatele discursului despre integritate și transparență, faptele contrazic brutal retorica.
Este emblematic exemplul legii privind amnistia fiscală (actul normativ cu un singur articol, promulgat pe 24 august): inițiată și asumată în mod covârșitor de parlamentarii USR — inclusiv de la Cluj —, alături de câțiva naivi rătăciți pe listă doar ca să-și bage capul în poza de grup. Când vine vorba de fapte, intransigența morală clamată pe rețelele sociale dispare instant în favoarea trocurilor convenabile.
AUR acționează la celălalt pol, captând valul suveranist și naționalist care traversează astăzi întreaga Europă. Rolul său devine cel de a prelua nemulțumirile profunde din societate și de a le orienta într-un spațiu zgomotos, dar convenabil pentru menținerea vechiului echilibru decizional.
Privind retrospectiv, ironia este desăvârșită: munca sinceră a unora pentru un „parlament curat” s-a transformat, cu timpul, într-un „curat parlament”, exact în cheia geniului de analist al lui Caragiale. O farsă bine ambalată, în care vechile moravuri îmbracă doar haine de duminică.
La Cluj, mecanismul devine de-a dreptul transparent. Toți acești pretinși contestatari își construiesc relevanța exclusiv prin raportare obsesivă la Emil Boc, încercând să se hrănească prin refracție din vizibilitatea, munca și capitalul politic al acestuia. Fără o țintă validată de comunitate, discursul lor s-ar prăbuși în irelevanță.
Este o strategie clasică de diversionism: caută cu disperare paiul din ochiul PNL și al lui Emil Boc exclusiv pentru a camufla bârna uriașă din propriii ochi.
În acest tablou, ieșirile recente ale lui Sabin Sărmaș țin de o simplă repoziționare convenabilă. Să vii astăzi să explici tacticos la microfon „cum funcționează sistemul din interior”, după ce ai fost ani la rând beneficiarul direct al funcțiilor și deciziilor asigurate de aparatul de partid, nu înseamnă o ruptură reală. Este doar metoda clasică prin care sistemul își trimite propriii oameni să joace rolul de contestatari, asigurându-se că votul de nemulțumire rămâne canalizat tot spre figuri crescute în aceeași pepinieră.
Adevărul este direct și fără fard: sistemul nu se reformează prin actorii săi de rezervă, iar o comunitate nu se dezvoltă pe spatele unor discursuri parazitare.
Administrația reală cere responsabilitate bugetară strictă, proiecte aplicate și consecvență, nu scenarii de marketing livrate de cei care până ieri au profitat din plin exact de ordinea pe care astăzi pretind că o combat.Trăim o perioadă în care politica românească a atins un rafinament periculos: aceeași structură de putere a înțeles că cea mai eficientă metodă de autoconservare este să livreze ea însăși iluzia „antisistemului”.
Se spune adesea că cea mai perfidă metodă a diavolului este să convingă lumea că nu există. În realitatea noastră, analogia este dureros de exactă: cea mai abilă strategie a vechilor pârghii de influență este să mimeze propria contestare, oferind cetățenilor senzația unei alternative reale.
În anii de guvernare PDL și în mandatele lui Traian Băsescu s-a conturat o direcție fermă de modernizare instituțională, de reformă reală a statului de drept și de ancorare euro-atlantică necondiționată. Cu certitudine, au existat atunci și erori — unele poate chiar mari —, dar ele rămân infinit mai mici în comparație cu deciziile toxice din mandatele anterioare, când sistemul energetic național și resursele strategice au fost efectiv cedate și căpușate fără scrupule. Acea perioadă a trezit în societate o dorință legitimă de rigoare, însă acel capital de încredere a fost deturnat treptat spre formule politice de conjunctură:
USR a confiscat tema modernizării, transformând o direcție legitimă de dezvoltare într-un simplu exercițiu propagandistic de imagine. În spatele discursului despre integritate și transparență, faptele contrazic brutal retorica.
Este emblematic exemplul legii privind amnistia fiscală (actul normativ cu un singur articol, promulgat pe 24 august): inițiată și asumată în mod covârșitor de parlamentarii USR — inclusiv de la Cluj —, alături de câțiva naivi rătăciți pe listă doar ca să-și bage capul în poza de grup. Când vine vorba de fapte, intransigența morală clamată pe rețelele sociale dispare instant în favoarea trocurilor convenabile.
AUR acționează la celălalt pol, captând valul suveranist și naționalist care traversează astăzi întreaga Europă. Rolul său devine cel de a prelua nemulțumirile profunde din societate și de a le orienta într-un spațiu zgomotos, dar convenabil pentru menținerea vechiului echilibru decizional.
Privind retrospectiv, ironia este desăvârșită: munca sinceră a unora pentru un „parlament curat” s-a transformat, cu timpul, într-un „curat parlament”, exact în cheia geniului de analist al lui Caragiale. O farsă bine ambalată, în care vechile moravuri îmbracă doar haine de duminică.
La Cluj, mecanismul devine de-a dreptul transparent. Toți acești pretinși contestatari își construiesc relevanța exclusiv prin raportare obsesivă la Emil Boc, încercând să se hrănească prin refracție din vizibilitatea, munca și capitalul politic al acestuia. Fără o țintă validată de comunitate, discursul lor s-ar prăbuși în irelevanță.
Este o strategie clasică de diversionism: caută cu disperare paiul din ochiul PNL și al lui Emil Boc exclusiv pentru a camufla bârna uriașă din propriii ochi.
În acest tablou, ieșirile recente ale lui Sabin Sărmaș țin de o simplă repoziționare convenabilă. Să vii astăzi să explici tacticos la microfon „cum funcționează sistemul din interior”, după ce ai fost ani la rând beneficiarul direct al funcțiilor și deciziilor asigurate de aparatul de partid, nu înseamnă o ruptură reală. Este doar metoda clasică prin care sistemul își trimite propriii oameni să joace rolul de contestatari, asigurându-se că votul de nemulțumire rămâne canalizat tot spre figuri crescute în aceeași pepinieră.
Adevărul este direct și fără fard: sistemul nu se reformează prin actorii săi de rezervă, iar o comunitate nu se dezvoltă pe spatele unor discursuri parazitare.
Administrația reală cere responsabilitate bugetară strictă, proiecte aplicate și consecvență, nu scenarii de marketing livrate de cei care până ieri au profitat din plin exact de ordinea pe care astăzi pretind că o combat.
Dincolo de tot acest zgomot de fond și de atacurile de conjunctură, la Cluj lucrurile rămân clare: PNL își vede consecvent de ceea ce are de făcut — cu seriozitate, proiecte concrete și respect pentru comunitate — pentru oraș, pentru județ și pentru țară.
PS:Pentru exemplificare documentul public cu tot ce conține pe inițiativă și semnături…o lege cu un singur articol …ca în anii ‘90 când se dădeau scutiri de vamă pentru 12 ore
Dincolo de tot acest zgomot de fond și de atacurile de conjunctură, la Cluj lucrurile rămân clare: PNL își vede consecvent de ceea ce are de făcut — cu seriozitate, proiecte concrete și respect pentru comunitate — pentru oraș, pentru județ și pentru țară.
PS:Pentru exemplificare documentul public cu tot ce conține pe inițiativă și semnături…o lege cu un singur articol …ca în anii ‘90 când se dădeau scutiri de vamă pentru 12 ore.
Despre Florin Gliga
Florin Gliga este expert contabil, manager și antreprenor, cu o vastă experiență în domeniul economic și administrativ. Absolvent al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, el a deținut de-a lungul carierei funcții de conducere în companii importante precum Unimet CUG, Chimcomplex Borzești, Combinatul de Celuloză și Hârtie Dej, Armătura Cluj, Clujana și Direcția Regională de Poștă Cluj. În prezent, Florin Gliga își desfășoară activitatea și în sfera administrației publice locale, în calitate de consilier local al municipiului Cluj-Napoca, din partea PNL.