Oare ce ar spune astăzi muncitorii de la „Steagul Roșu” din Brașov, terfeliți, anchetați și schingiuiți de Securitate, când ar vedea că „securiștii de bine” sau copiii lor le folosesc cu cinism memoria?Pentru ca ei au fost înainte mergători!
Sau ce ar spune partizanii din Făgăraș și din toată țara, și familiile lor, când văd pentru ce au murit și au suferit în beciurile Securității?
Sau ce ar spune studenții din ’46 de la Cluj (mulți dintre ei din Brașov sau Făgăraș), care au făcut greva anticomunistă condusă de Valeriu Anania (mitropolitul Bartolomeu de mai târziu)?
Sau țăranii din Vrancea care au murit sub gloanțe opunându-se colectivizării?
Nu a fost nici un curajos să nu sufere în 50 de ani de întuneric!
Dincolo de punctajele unor partide, cu toții putem avea istoria ca reper!
Și istoria poate fi cea mai frumoasă poveste, dar cu siguranță este necruțătoare ca știință! Istoricii nu neapărat!