Site icon Apuseni Info

Folosirea telefoanelor în timpul orelor și fumatul în perimetrul școlii vor fi interzise! Adio și jocurile de noroc în incinta școlilor!

Folosirea telefoanelor în timpul orelor și fumatul în perimetrul școlii vor fi interzise! Adio și jocurile de noroc în incinta școlilor!

Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul școlii, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şcoală, prevede un amendament al PNL, PSD şi al Ministerului Educaţiei adoptat, luni, de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, scrie agerpres.ro.

Potrivit amendamentului, elevii din învăţământul preuniversitar sunt obligaţi: să frecventeze toate cursurile şi să se pregătească la fiecare disciplină de studiu în vederea dobândirii competenţelor şi însuşirii cunoştinţelor prevăzute de programele şcolare; să respecte regulamentele şi deciziile unităţii de învăţământ preuniversitar; să se prezinte la şcoală într-o ţinută vestimentară decentă şi adecvată; să manifeste înţelegere, toleranţă şi respect faţă de întreaga comunitate şcolară, elevi şi personalul unităţii de învăţământ; să sesizeze reprezentanţii școlii şi, după caz, autorităţile competente cu privire la orice ilegalităţi în desfăşurarea procesului de învăţământ şi a activităţilor conexe acestuia sau cu privire la orice situaţie care ar pune în pericol siguranţa elevilor şi a personalului şcolii.

Elevii trebuie să păstreze curăţenia, liniştea şi ordinea în spaţiul şcolar, să cunoască şi să respecte, în funcţie de nivelul de înţelegere şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestora, normele de securitate şi sănătate în muncă, normele de prevenire şi de stingere a incendiilor, normele de protecţie civilă, precum şi normele de protecţie a mediului, dar şi obligaţia de a anunţa, în caz de îmbolnăvire, profesorul diriginte, direct sau prin intermediul părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, de a se prezenta la cabinetul medical şi, în funcţie de recomandările medicului, mai ales în cazul unei afecţiuni contagioase, să nu pună în pericol sănătatea colegilor şi a personalului din școală.

Ce este interzis pentru elevi
Le este interzis:

Exit mobile version