Site icon Apuseni Info

Furnizarea energiei termice, întreruptă temporar în Oradea pentru lucrări de infrastructură

Furnizarea energiei termice, întreruptă temporar în Oradea pentru lucrări de infrastructură

Locuitorii mai multor zone din municipiul Oradea vor rămâne temporar fără apă caldă și încălzire, începând de luni, 24 martie 2026, ora 09:00, ca urmare a unor lucrări necesare pentru modernizarea infrastructurii urbane.

Măsura este impusă de lucrările de investiții derulate de Consiliul Județean Bihor în cadrul proiectului „Amenajare intersecție denivelată aferentă DJ 797H, intersecție cu strada Oneștilor”. Pentru a permite reîntregirea rețelei de transport a energiei termice (2xDN400), pe tronsonul aflat la intersecția străzilor Oneștilor cu Tudor Vladimirescu, a fost necesară sistarea temporară a furnizării agentului termic.

Vor fi afectați consumatorii alimentați din punctele termice PT 509, PT 910, PT 911 și PT 913, precum și cei racordați la mini puncte termice (MT) și puncte termice proprii (PTP) din mai multe zone ale orașului.

Printre străzile vizate se numără Calea Aradului, Vlădeasa, Padișului, Oneștilor, Aviatorilor, B. Bolcaș, H. Ibsen, Piteștilor, Hațegului, Gheorghe Pop de Băsești, Iacobinilor, Furnicii, Piața Devei și Oașului.

Reprezentanții operatorului estimează că reluarea furnizării energiei termice se va face cel târziu miercuri, 25 martie 2026, în jurul orei 23:30, în funcție de evoluția lucrărilor din teren.

Pentru informații suplimentare sau sesizări, utilizatorii pot apela dispeceratul de urgență la numărul Tel Verde 0 800 070 800 (apel gratuit din toate rețelele) sau la 0259 467 577 – Dispecerat SCADA.

Autoritățile își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că aceste lucrări sunt necesare pentru îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor oferite populației pe termen lung.

Exit mobile version