Apuseni Info

Gelu Topan anunță că se trece la modernizarea centrului din Gilău

Primarul din Gilău a anunțat astăzi că după finalizarea tronsoanelor din strada Suceagului, se trece la modernizarea centrului din Gilău.

„Prieteni, după finalizarea tronsoanelor din strada Suceagului, mergem mai departe cu modernizarea centrului Gilăului. Următorul proiect: spațiul din jurul blocului I4. Avem în plan realizarea unui spațiu pietonal elegant, punerea în valoare a monumentului, refacerea și marcarea locurilor de parcare (ulterior, unele vor fi prevăzute inclusiv cu stații de încărcare a mașinilor electrice), amenajarea unei zone verzi cu arbuști decorativi, amplasarea de mobilier stradal. Lucrările vor începe în curând, știu că vor apărea nemulțumiri pe timpul șantierului, pentru că va fi gălăgie și praf, dar apoi vom fi cu toții mândri de aspectul zonei. Știți vorba aceea: dacă vrei să faci omletă, trebuie să spargi niște ouă.

V-am promis că dezvoltăm Gilăul, iar acesta este încă un pas pe care îl facem. Vor urma și alții, să aveți încredere și puțină răbdare. Împreună, cetățeni și administrație, schimbăm fața întregii comune” a anunțat Topan.

Exit mobile version