În ziua pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, cunoscut și ca Hozevitul, marți, 5 august 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Piatra Craiului, Protopopiatul Huedin, județul Cluj, pentru a participa la hramul așezământului.
Ierarhul a ajuns la mănăstire încă din ajunul sărbătorii, unde a săvârșit Slujba Privegherii, încheiată cu un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor.
Marți, în ziua hramului, de la ora 10:00, la altarul de vară al mănăstirii, Mitropolitul Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici. Din acesta au făcut parte arhidiaconul Claudiu Grama – consilier eparhial pe probleme de misiune și protocol, preotul Dan Ionuț Lupuțan – protopop de Huedin, protosinghelul Antonie Flore – starețul mănăstirii, precum și alți preoți invitați.
În predica sa, ierarhul a vorbit despre sfințenie ca vocație accesibilă oricărui om, amintind exemplele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și ale Sfântului Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Flaviu-Cristian Teglaș a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Cristeștii Ciceului din Protopopiatul Beclean.
La final, părintele stareț Antonie Flore a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru binecuvântare, clerului slujitor și credincioșilor care, an de an, vin în număr mare la sărbătoarea mănăstirii.
Mănăstirea Piatra Craiului, cu hramul „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, se află în localitatea Bucea, în dreptul Popasului Piatra Craiului, la jumătatea distanței dintre Cluj-Napoca și Oradea. Înființată în 1995 cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, mănăstirea are obște de călugări și cuprinde biserica de zid, biserica de lemn, stăreția, chilii, un paraclis și un muzeu cu o colecție de covoare maramureșene donate de Maria Pop.
În prezent, se desfășoară lucrări de pictură în tehnica frescă la biserica de zid și se continuă construcția anexelor din cadrul complexului monahal.

