Lucrările de construcție a drumului expres ce leagă Oradea de Autostrada Transilvania au fost finalizate.
„Este unul dintre cele mai importante proiecte pentru Oradea și județul Bihor. De ce?
Oradea va fi conectată rutier direct la rețeaua europeană de autostrăzi.

Acest tronson de 19 km este o prelungire a drumului expres Arad-Oradea, cele două proiecte fiind conexate în zona comunei Sântandrei. Finalizarea, peste 3 ani, a lucrărilor de construcție a drumului expres Arad-Oradea va asigura continuitatea acestei infrastructuri strategice pe teritoriul țării noastre.
Oradea va avea noi oportunități de dezvoltare ca urmare a accesului la acestă conexiune.
Accesul spre Sântandrei, Borș și Biharia va fi ușurat.
Circulația pe șoseaua Borșului, pe centura Oradea, în zona Ioșia și Rogerius, inclusiv accesul spre strada Matei Corvin, va fi mai bună.
Parcurile industriale vor avea o conexiune facilă la autostradă.
Demersurile pentru realizarea acestui drum au fost începute de Primăria Oradea în 2016, realizându-se un parteneriat cu CNAIR și Ministerul Transporturilor. Proiectul, realizat de Primăria Oradea prin Zona Metropolitană Oradea, a fost preluat de CNAIR. Compania a derulat licitația, iar firma Strabag a câștigat-o. În primăvara anului 2022 au început efectiv lucrările. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene.
De la faza de proiectare și până la finalizarea lucrărilor, acest proiect a beneficiat de sprijinul multor oameni și instituții: oficiali și oameni de decizie, avizatori și autorități locale etc. Greul proiectelor îl duc oamenii care nu se văd: proiectanții și constructorii, managerii de proiect și echipele de implementare. Le suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect.
Am mulțumit ieri delegației guvernamentale pentru sprijinul pe care Guvernele României, prin Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), l-au acordat în derularea proiectului.
PS. Marți și miercuri, săptămâna viitoare, se face recepția lucrărilor. După finalizarea acestora, drumul expres se va deschide circulației” a anunțat liderul județului Bihor, Ilie Bolojan.