Apuseni Info

Ilie Bolojan, despre reabilitarea DJ 767, între DN 76 ŞI Dobrești: Până în toamnă, vom turna încă două straturi de asfalt!

Președintele Consiliului Județean Bihor a anunțat în această dimineață că se lucrează la reabilitarea DJ 767, între DN 76 și Dobrești și că până în toamnă se vor turna încă două straturi de asfalt.

„Lucrările de reabilitare la acest drum județean, începute anul trecut, continuă în zona localităților Rotăreşti, Ogeşti şi Crânceşti, la limita dintre comunele Sâmbăta și Dobreşti.

Drumul care leagă comuna Dobreşti de drumul naţional DN 76 s-a degradat în ultimii ani iar reabilitarea se impunea.

Pentru a creşte capacitatea portantă a drumului, s-a decis reciclarea asfaltului şi compactarea unui strat de piatră spartă. Compactoarele lucrează pe cei 3-4 km care trebuie pregătiți pentru turnarea primului strat de asfalt.

În funcție de vreme, de săptămâna viitoare drumarii se vor apuca de asfaltare. Ne propunem ca, cel târziu la 1 mai, tot drumul, de la intrare în DN şi până în Dobreşti, să aibă primul strat de asfalt turnat. În felul acesta locuitorii din zonă și cei care trec spre Dobreşti vor scăpa de zgomot, de pietre și de praf.

În paralel cu lucrările mecanizate, se lucrează la amenajarea celor 10 km de șanțuri betonate. Aceste lucrări se vor derula pe tot parcursul anului.

Până în toamnă, vom turna încă două straturi de asfalt, pe toată lungimea drumului, pe măsură ce se termină lucrările la șanțuri, podeţe şi accesele în curțile oamenilor.

Ieri am fost să văd cum se lucrează. Ne cerem scuze locuitorilor din cele două comune pentru deranjul generat de lucrări. Anul acesta, vom plăti toate facturile constructorilor la zi, în așa fel încât să se poată lucra cu toate forțele. În condiţiile în care locuitorii din zonă și primăriile ne vor sesiza probleme care pot apărea, colegii care gestionează lucrarea vor interveni operativ pentru rezolvarea acestora.

La finalul acestui an, ne propunem să terminăm toate lucrările. Mulțumesc anticipat tuturor celor implicați pentru mobilizare, înțelegere și colaborare!” a anunțat Ilie Bolojan.

Exit mobile version