Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al comunei Mărișel și Asociația culturală „Mărișana”, a derulat în aceste zile în un proiect cultural amplu, intitulat „Conacul de la Mărișel”, dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din zona de munte a județului în rândul tinerilor.
Evenimente de revitalizare și promovare a acestor obiceiuri au avut loc luni, 26 decembrie, dar și miercuri, 28 decembrie a.c., în prezența unei echipe din partea CJCPCT Cluj, împreună managerul instituției, Adriana Irimieș.
Luni, în a doua zi de Crăciun, copiii din localitate au îmbrăcat straiele tradiționale, iar tinerii au prezentat obiceiul „junii satului”. Aceștia au colindat au revitalizat obiceiul „conacului”, a jocului satului, cu participarea adulților și a veteranilor din localitate.
Miercuri, 28 decembrie 2022, obiceiul a fosat promovat pe Pârtia de la Mărișel. De la ora 15:00, Grupul de colindători „Mărișana” și „Ceata junilor” de la Mărișel, alături de localnici, au prezentat obiceiurile „colindatul junilor” și „conacul”, în fața turiștilor prezenți.
