Apuseni Info

Incendiu în Mădrigești: Au ars anexa casei, filigoria și mașina! Pompierii au oprit o tragedie!

Joi, în jurul orei 16:45, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei case din localitatea Mădrigești din județul Arad.

„De îndată, la fața locului s-au deplasat forțe și mijloace ale Detașamentul de pompieri Sebiș-Garda 2 Gurahonț, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, încadrate cu 10 salavatori.

La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la anexa casei, extins la o filigorie dar și la un autoturism parcat în curtea casei.

Intervenția promptă a pompierilor a făcut că incendiul să fie lichidat în limitele găsite, fără ca imobilul principal să fie afectat. Din anexa casei au fost scoase patru butelii încărcate cu GPL.

Lupta cu flăcările a durat aproximativ două ore. Anexa, filigoria și autoturismul au ars în totalitate. A fost salvată casa și locuințele învecinate. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza probabilă de producere a incendiului: „foc deschis în spații deschise”. În speță, proprietarul a dat foc unei grămezi de rumeguș iar focul s-a propagat la doi baloți de paie aflați în curte, ulterior la anexă, filgorie și autoturism” au anunțat cei de la ISU Arad.

Exit mobile version