Site icon Apuseni Info

Injecție de fonduri pentru 16 comune din Cluj: 5,5 milioane de lei alocați de Consiliul Județean pentru școli, drumuri și rețele de apă

Injecție de fonduri pentru 16 comune din Cluj: 5,5 milioane de lei alocați de Consiliul Județean pentru școli, drumuri și rețele de apă

Consiliul Județean Cluj a aprobat o nouă alocare financiară consistentă din fondul de rezervă, în valoare totală de 5,5 milioane de lei, destinată sprijinirii a 16 comunități rurale din județ. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de președintele forului administrativ județean, Alin Tișe.

Fondurile nerambursabile sunt direcționate către obiective de infrastructură esențiale și cheltuieli urgente din teritoriu. Printre principalele destinații ale banilor se numără:

Președintele CJ Cluj a subliniat continuitatea acestor măsuri de sprijin financiar pentru administrațiile locale aflate în impas bugetar.

Doar în acest an Consiliul Județean a alocat din fondul de rezervă circa 16,5 milioane de lei pentru 49 de primării clujene, în vederea decontării unor cheltuieli urgente și necesare. Am urmărit ca acești bani să fie folosiți cât mai bine, în beneficiul direct al clujenilor din aceste comunități ale județului”, a declarat Alin Tișe.

Această nouă tranșă vine în completarea alocării din luna iunie, când forul județean a direcționat aproape 11 milioane de lei către alte 37 de comune din județul Cluj pentru rezolvarea unor nevoi stringente ale comunităților locale.

Lista sumelor alocate celor 16 UAT-uri clujene, din fondul de rezervă al Consiliului Județean Cluj

  1. 600.000 leicomuna Aghireșu, pentru repararea unor străzi în localitatea Aghireșu Fabrici, precum și a drumului adiacent cimitirului din Aghireșu Fabrici
  2. 300.000 lei – comuna Băișoara, pentru lucrări de alimentare cu apă a satului Săcel
  3. 300.000 lei – comuna Beliș, pentru lucrări de refacere a infrastructurii rutiere (podețe și traversări pietonale, drumuri forestiere, străzi) din interiorul localităților: Dealu Botii, Giurcuța de Sus și Poiana Horii
  4. 300.000 lei – comuna Ceanu Mare, pentru refacerea trotuarelor de pe raza comunei Ceanu Mare, reparații la drumurile comunale, lucrări de alimentare cu apă a satelor Ciurgău și Dosu Napului, reabilitarea Școlii Ceanu Mare (sală de sport și pereți exteriori), precum și pentru reabilitarea grupului social al Școlii Boian
  5. 600.000 lei  – comuna Ciurila, pentru modernizarea de drumuri, ulițe și  străzi din localitatea Sălicea (300.000 lei), precum și pentru realizarea de lucrări urgente de reparații, siguranță și modernizare la Școala Gimnazială Ciurila (300.000 lei)
  6. 113.000 lei – comuna Dăbâca, pentru realizarea amenajamentului pastoral  privind administrarea și exploatarea pajiștilor permanente, aflate pe raza comunei, precum și pentru asigurarea documentației tehnice
  7. 300.000 lei – comuna Feleacu, pentru realizarea de lucrări de refacere a  infrastructurii afectate de fenomenele hidrometeorologice periculoase în satele Gheorghieni (135.000 lei) și Vâlcele (165.000 lei)
  8. 313.000 lei – comuna Gârbău, pentru lucrări de extindere a rețelei de alimentare cu apă în localitatea Turea
  9. 400.000 lei – comuna Iara, pentru lucrări de reparații în regim de urgență la Școala Gimnazială Iara
  10. 300.000 leicomuna Izvoru Crișului, pentru lucrări de modernizare la Școala Gimnazială „Kos Karoly” (instalația electrică, instalații sanitare, alimentare cu apă și canalizare)
  11. 300.000 lei comuna Luna, pentru lucrări de reparații la Școala din Luncani
  12. 242.000 lei – comuna Măguri Răcătău, pentru realizarea de lucrări de reparații curente la Școala Gimnazială din Măguri Răcătău (izolare termică a clădirii și înlocuire sistem de colectare a apei pluviale, pavarea și amenajarea curții interioare și refacerea gardului de împrejmuire a spațiului școlii), înlocuirea centralei termice la Grădinița Măguri Răcătău, precum și pentru înlocuirea centralei termice și a sistemului de supraveghere la Școala Muntele Rece
  13. 300.000 leicomuna Mănăstireni, pentru executarea a patru foraje în vederea suplimentării cu apă în satele Mănăstireni, Ardeova și Bedeciu
  14. 300.000 lei – comuna Mihai Viteazu, pentru reabilitarea acoperișului școlii și a grădiniței din localitatea Cornești
  15. 300.000 lei – comuna Râșca, pentru asigurarea alimentării cu apă a populației în contextul secetei prelungite
  16. 300.000 lei – comuna Sânpaul, pentru finalizarea, în regim de urgență, a lucrărilor la școala Gimnazială „Ioan Alexandru” din Sânpaul

Exit mobile version