Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba anunță deschiderea perioadei de înscrieri pentru Școala de Arte și Meșteșuguri, pentru anul școlar 2025–2026. Înscrierile se desfășoară în intervalul 1 – 22 septembrie 2025, la sediul instituției din Alba Iulia, str. Mihai Viteazul nr. 2.
Calendarul activităților
- Înscrieri: 1 – 22 septembrie 2025
- Testarea aptitudinilor: 23 – 25 septembrie 2025
- Afișarea rezultatelor finale: 27 septembrie 2025
Înscrierile se pot face de luni până vineri, între orele 09:00 – 18:00.
Domenii de studiu
Școala de Arte și Meșteșuguri oferă cursuri variate, structurate pe mai multe domenii:
- Arte tradiționale: țesături și cusături, prelucrarea lemnului, confecționarea tulnicelor, icoane pe sticlă, cojocărie, olărit, draniță și doage.
- Muzică și dans: canto clasic și muzică ușoară, muzică vocal tradițională, instrumente de suflat (clarinet, saxofon, taragot), pian, chitară clasică și folk, acordeon, dansuri populare și moderne, ansambluri artistice, teorie și scriere muzicală asistată de calculator.
- Arte vizuale și decorative: pictură, grafică, design vestimentar, fotografie, coregrafie, arte decorative.

Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta instituția la adresa de e-mail: augustinbena@mail.com.
Prin oferta educațională diversă, Școala de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” își propune să contribuie la formarea artistică a cursanților și la păstrarea tradițiilor culturale ale județului Alba.