Pompierii din cadrul ISU Alba au fost solicitați să intervină luni după-amiaza pentru acordarea asistenței medicale de urgență și transportul la spital al unei persoane în vârstă care acuza dureri toracice acute, într-o zonă greu accesibilă din Munții Apuseni.
Misiunea s-a desfășurat în cătunul Bălești, aparținând comunei Bistra, unde accesul este serios îngreunat din cauza nămeților de zăpadă și a terenului accidentat. Secția de Pompieri Câmpeni a fost alertată pentru gestionarea acestei situații critice.
Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile și specificul zonei montane din Munții Apuseni, au fost mobilizate resurse adaptate intervențiilor în condiții extreme. Astfel, la fața locului au acționat:
- un echipaj de prim ajutor SMURD
- o autospecială de primă intervenție și comandă, tip Duster
- o autoșenilată, deservită de două cadre militare
Echipajele au acționat coordonat pentru preluarea pacientului din zona izolată cu ajutorul autoșenilatei, după care acesta a fost transferat în siguranță către ambulanța SMURD, în vederea transportului cât mai rapid la unitatea spitalicească, unde urma să beneficieze de investigații și tratament de specialitate.
Reprezentanții ISU Alba subliniază că astfel de intervenții demonstrează importanța dotării structurilor de urgență cu mijloace tehnice adaptate zonelor montane și condițiilor meteo severe.

