Deputatul Florin Roman este unul dintre cei mai activi deputați liberali din România, fiind cunoscut drept „deputatul primarilor”, omul care se zbate pentru fiecare proiect de UAT, indiferent că vorbim de o comună de 500 de locuitori din Apuseni sau de capitala de suflet a românilor, Alba Iulia.
Este omul care înțelege excelent administrația și din prisma experienței din trecut de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, mâna dreaptă a președintelui Ion Dumitrel, un bărbat harnic și de cuvânt.
Apuseni Info vă invită să citiți un interviu cu „deputatul primarilor”:
Apuseni Info: Mulți liberali, nu doar din Alba, spun că sunteți „deputatul primarilor” unul dintre cei mai activi deputați liberali la nivel de teritoriu, implicat a în rezolva și/sau susține proiecte locale și/sau județene din Alba. Cât de mult vă ajuta experiența din administrația locală, inclusiv cea din poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, pe care ați deținut-o în trecut dar și cea din activitatea profesională, în a înțelege problemele și a le rezolva?
Florin Roman: Sunt foarte apropiat de primari, pentru ca plecând din administrația publica le înțeleg zbaterile. Nu de putine ori, fostul premier Ludovic Orban îmi reproșa oarecum ca ma port ca un “lider sindical” al primarilor, pentru ca ii apăram mereu. Eu cred ca primarii sunt cei care au transformat satul romanesc in sat european, tot ei au schimbat in bine fata orașelor și municipiilor, in concluzie ei sunt cei care au dezvoltat cu adevărat România. In legislatura trecută a fost prima data in 30 de ani când am reușit sa întoarcem banii către localități de la centru, prin rămânerea a 80% din redeventele de exploatare la suprafața, la nivel local. Tot atunci am fost unul din puținii liberali care am votat legea salarizării, pentru ca pana in 2017 primarii erau plătiți mai rău decât șeful secretara școlii sau un polițist de comuna. Am schimbat si votat si Codul administrativ pentru al face funcțional, iar acum pregătim Codul Urbanismului. Împreuna am simplificat cât se poate de mult procedura de autorizare, am înființat, prin lege, Biroul de Acord Unic, dar mai e încă loc de mai bine.
Apuseni Info: Știm că sunteți un susținător al președintelui Ion Dumitrel și ajutați proiectele județului de la București. Cât de mult contează pentru comunele și orașele din Alba proiectele finanțate prin PNRR și Anghel Saligny?
Florin Roman: Cred ca Alba este un brand PNL. Este cea mai puternica organizație din România. 65 de primari sunt liberali din totalul de 78, avem cel mai mare număr de consilieri județeni, cel mai mare număr de femei primar și as putea continua încă mult. Din acest motiv suntem respectați, iar primarii sunt susținuți. Nu exista localitate din Alba care sa nu aibă cel puțin un drum, apa, canal pe programul liberal Anghel Saligny. Cum nu exista localitate fără o medie de 6-7 proiecte pe PNRR. Orașele și municipiile lucrează pe POIM, POS și POR. Se mai supăra unii dar le spun cu mândrie ca primarii din Ardeal nu au stat niciodată cu mâna întinsa la guvern, au dezvoltat localitățile cu fonduri europene. Cu Ion Dumitrel am făcut echipa buna la CJ Alba, facem si acum, împreuna am pornit invatamantul dual profesional cu 10 ani in urma, când nici legislația nu era încă clară. Tot cu Ion Dumitrel am pornit Sebes-Turda, gratie relației foarte bune cu Dan Sova. Acum ne luptam sa avem un spital nou. Aceasta echipa a dus Alba de pe locul 32 la PIB pe cap de locuitor pe 7 și suflam in ceafa Clujului. Suntem capitala nu doar de suflet a romanilor ci și capitala porțelanului, industriei automotive și a industriei alimentare.

Apuseni Info: În ultimul an ați făcut o serie de comunicări legate de soluții pentru problemele moților de pe Valea Arieșului, din Munții Apuseni. Ne puteți face un scurt bilanț și aici ne referim de la probleme legate de infrastructură (drumuri) la cele legate de reducerea facturilor la energia electrică cu 50%?
Florin Roman: Am făcut multe pentru moti pentru ca iubesc oamenii de acolo și locurile. Iubesc istoria lui Horea, Cloșca și Crisan a eroului national Avram Iancu, chiar dacă revoltele au sfârșit tragic. Spiritul lui Iancu răzbate in sufletul fiecărui mot. Mai întâi am reglementat problema pensionarii anticipate cu 2 ani, fără penalități pentru cei care locuiesc in zonele miniere, ulterior am extins la aproape toți Apusenii din Alba. Am adus apoi centrul de Înmatriculări la Cimpeni, ca sa nu mai bată moții drumul la Alba. Ai fost complet asfaltate DN 74 și DN 75, lucru care nu s-a mai întâmplat de 12 ani. Mai e de lucru la acea surpare de la Abrud, dar acum se circula decent pe toate văile Ariesului. Se construiește acum Transalpina de Apuseni, ce leagă Sebes-Turda de Bucium și Abrud. Va fi un drum spectaculos de aproape 80 de km. Mie îmi place sa-i spun Transapuseana! Sunt in diferite stadii drumurile de la Intregalde la Mogos, dar șii de la Ponor la Salciua. Este cea mai importanta modernizare a drumurilor din Apuseni. Și putem face asta pentru ca suntem in Europa și Europa ne ajuta. Am reușit apoi sa modificam legea pentru ca moții, din zonele cooperativizate sa-și poată intabula terenurile. Nu in ultimul rând, am rezolvat problema emiterii facturilor reduse cu 50%, pentru moti la energie. Și vorbim de 30.000 de puncte de consum din Alba, Cluj, Bihor și HUNEDOARA. M-am dus peste cei de la Electrica Firnizare și le-am spus ca ori dau drumul la prevederile legale, ori sa plece acasa. Au înțeles și au dat drumul deja la primele 9500 de facturi pe care moții le primesc acasa de săptămâna viitoare. Din data de 18 septembrie vor fi emise celelalte 20.000 de facturi reduse cu 50%, retroactiv. Am fost inițiator la legile privind declararea ca eroi martiri a lui Horea, Cloșca și Crisan iar legea privind declararea anului 2024 ca an dedicat memoriei lui Avram Iancu îl are ca inițiator principal pe subsemnatul. Și pentru ca e importanta istoria, dar și viitoarul, ca parlamentar liberal de Alba, la solicitarea primarului Zlatnei, dl Silviu Ponoran, am depus amendamentul, transformat in litera de lege, care înseamnă actul de naștere al “ITI Moții Țara de Piatra”, ce înseamnă plămânul financiar al proiectelor europene in Munții Apuseni!
Apuseni Info: Cum evaluația alianța de la nivel central dintre PSD și PNL, o alianță încropită într-un context politic extern complicat și unul economic și mai complicat. Cum vedeți prezentul și viitorul acestei alianțe?
Florin Roman: Oficial nu e nimic. In forul de conducere al niciunui partid, unde se iau deciziile, aceasta tema nu a fost discutata. Punctul nostru de vedere îl vom exprima când vom fi întrebați. Dar noi nu vedem fezabila o înțelegere cu PSD, decât in condițiile de acum, adică o majoritate parlamentara care sa susțină un guvern politic democratic. Nu văd rostul unor înțelegeri similare la alegerile locale. Doar cei slabi și temători și le doresc.
Apuseni Info: Județul Alba a fost binecuvântat de Dumnezeu cu locuri superbe de vizitat, deosebit de ofertant din perspectivă istorică, culturală. Ce propuneri de dezvoltare a turismului aveți, având în vedere peisajele spectaculoase, potențialul turistic uriaș, varietatea culturală și de patrimoniu?
Florin Roman: Apusenii încep sa trăiască din turism. Drumurile bune nu au mai împiedicat turiștii sa ajungă in Apuseni. Arieseniul tine capul de afiș iarna, dar și vara, turiștii vin pentru aerul de munte, peisaje și mai nou pentru caiac-canoei. Transalpina de Apuseni atrage deja mulți turiști. Scarisoara este cea mai bogata zona carstica a țării, la Albac, Horea și Avram Iancu locurile mustesc de istorie. Fericetul este raiul pe pământ. Peștera de la Girda-Scarisoara rămâne un loc extrem de vizitat. Cascada se la Vidra atrage ca un magnet, la Lupsa, Ocolis, Posaga oricine poate calcă pe urmele partizanilor anticomuniști. Transalpina trebuie promovată și deja moții se pregătesc pentru a trai nu doar din subvenție, animale și lemn, ci și din turism.
Apuseni Info: Cum evaluați politic anul 2024 pentru PNL Alba? Ce își propune organizația din Alba? Sunteți pregătiți să recâștigați primăria Alba Iulia?
Florin Roman: PNL Alba nu își poate propune decât locul 1 pe țara intre filialele PNL. O neclasare in primii 3 ar fi un insucces. Prin urmare nici nu luam in calcul o asemenea varianta. Nu este o aroganta, este un obiectiv realizabil pentru ca oamenii de aici știu ca suntem lângă ei și luptam pentru ei. Iar oamenii din Alba voteaza fapte, nu povesti! Și candidați buni! Referitor la Alba Iulia vom face tot ce ne sta in putința pentru a repune steagul PNL și pe primaria Alba Iulia. Ne propunem sa câștigam toate cele 4 tipuri de alegeri la Alba și le vom câștiga!
Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva branduri ale Țării Moților și ale județului Alba care sunt acelea și cum vă propuneți să le promovați?
Florin Roman: Am mai spus-o, Apusenii sunt unici. Despre aceste Branduri am vorbit puțin mai sus. Tulnicul este un alt brand pentru Apuseni, la fel ca placinta și țuica moțească, ca hora moțească. Eroii martiri nu sunt doar ai moților, ci a întregii națiuni romane. Cupruminul rămâne cel mai important jucator pe piața concentratului de cupru din România. Practic nu exista localitate care sa nu aibă ce oferi. Vara asta, de exemplu, turiștii străini au plătit bani grei pentru a se casa in sălbăticie, pentru agroturism, in zonele izolate.
Apuseni Info: Zona Apusenilor este recunoscută ca fiind și „Țara Aurului”. Considerați că mineritul mai este o soluţie economică viabilă pentru traiul de zi cu zi al oamenilor din Apuseni? Cât descurcă o astfel de activitate economică viața oamenilor și cât încurcă dezvoltarea turismului?
Florin Roman: Munții noștri aur poarta, noi cerșim din poarta-n poarta! Am fost tot timpul un susținător al mineritului, care in Apuseni se face de 2000 de ani. Bineînțeles, in acord cu noile politici de mediu. Aici sunt clar interese din afara țării ca România sa nu-și prelucreze resursele, mai ales in anii ăștia de criza. Întreb și eu: de sa te împrumuți când poți scoate din rezerva de aur? De ce sa stai cu mâna întinsa la alții, pe dobânzi uriașe, când pe noi ne-a lăsat Dumnezeu cu aceste bogății. Știți povestea aia cu USR care a “salvat” Rosia Montană, iar Orban a introdus/o in UNESCO! Au “salvat-o” de au omorât-o! In lipsa planului urbanistic acolo practic nu mai poți face nimic. Au ratat o serie de investitii normale pentru ca cineva a salvat Rosia Montană. Nu au salvat nimic, au făcut mult rău oamenilor de acolo.
Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?
Florin Roman: Eu cred in munca, in devotament pentru oameni și in ambitia de a reuși. Cred cu tărie ca așa cum Bratianu a adus calea ferată in Apuseni, așa și acum, noi liberalii avem datoria de a fi promotorii celei de-a doua dezvoltări moderne a Munților Apuseni.