Site icon Apuseni Info

IPS Teodosie vrea să boteze fetița din Apuseni a cărei mamă a murit după naștere: Tânăra avea șapte copii!

IPS Teodosie vrea să boteze fetița din Apuseni a cărei mamă a murit după naștere: Tânăra avea șapte copii!

O tânără în vârstă de 33 de ani a murit după ce a născut al șaptelea copil acasă în Apuseni, în satul Dos, din comuna Scărișoara, județul Alba. Anterior, atât femeia cât și copilul au fost preluați de pompieri și transportați la o ambulanță, dar mama în vârstă de 33 de ani nu a mai putut fi salvată, întrucât au apărut complicații.

Impresionat de povestea ei, ÎPS Teodosie a anunțat că vrea să boteze fetița rămasă orfană la doar câteva zile de la naștere.

Femeia în vârstă de 33 de ani avea șapte copii, mai exact 6 fete și un băiat. Potrivit anchetatorilor, vestea nașterii a ajuns până la serviciul de Ambulanță care a trimis imediat la fața locului un echipaj.

Surprinzător, femeia a refuzat categoric să fie ajutată de medici, considerând că are destulă experiență pentru a trece peste naștere, chiar la ea acasă. Femeia a fost indusă în eroare de faptul că s-a simțit bine imediat după naștere, însă starea ei s-a agravat brusc probabil în urma unor probleme ascunse pe care medicii le-ar fi putut detecta în timp util, dacă erau lăsați.

Exit mobile version