Site icon Apuseni Info

Irineu Darău, ministrul economiei: România traversează o perioadă dificilă, dar necesară pentru stabilitatea economică

Irineu Darău, ministrul economiei: România traversează o perioadă dificilă, dar necesară pentru stabilitatea economică

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a declarat în cadrul emisiunii Horia Nasra Show că România se află într-o etapă de ajustare economică, după o perioadă îndelungată în care creșterea a fost susținută în mare parte de consum și de creșterea deficitului.

Ministrul a explicat că, în ultimii ani, economia a fost stimulată prin cheltuieli publice și consum, însă acest model nu poate fi menținut la nesfârșit: „Sunt niște perioade un pic dureroase, pentru că în momentul în care accelerezi mult timp consumul, accelerezi și datoria și deficitul. Creezi impresia că există un sac fără fund, inclusiv pentru oamenii de la stat. Dar la un moment dat trebuie să apeși pe frână și să spui că s-a terminat.”, a declarat Irineu Darău.

Potrivit acestuia, România se află acum exact într-o astfel de perioadă de ajustare, în care sunt necesare măsuri de temperare a cheltuielilor și de reducere a deficitului bugetar: „Acum suntem într-o perioadă de frână. Oamenii resimt acest lucru, dar trebuie să vorbim mai des despre ce urmează după această frână.”, a precizat ministrul.

O nouă direcție pentru economia României

Irineu Darău consideră că economia României trebuie să se bazeze mai mult pe investiții și pe o gestionare responsabilă a banului public, pentru a câștiga credibilitate în fața investitorilor: „Trebuie să ai rațiune în felul în care cheltuiești banul public. Deficitul pentru mulți oameni pare doar un procent, dar nu este doar un procent. Înseamnă că trăiești pe datorie.”, a explicat acesta.

Ministrul a subliniat că o politică fiscală responsabilă poate aduce beneficii directe pentru economie și pentru cetățeni: „În momentul în care o țară cheltuiește cam cât câștigă, devine mult mai credibilă pentru mediul de afaceri și pentru investitorii din exterior. Asta înseamnă dobânzi mai mici la credite și un mediu investițional mai predictibil.”

România ar putea deveni mai atractivă pentru investiții

Potrivit ministrului Economiei, România are șansa de a deveni în următorii ani o destinație importantă pentru investiții, mai ales în contextul geopolitic actual și al procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

„Sper să aderăm la OCDE, poate chiar anul acesta, dacă vom îndeplini toate criteriile tehnice și vom avea sprijinul politic al statelor membre. Asta înseamnă că România ar intra în liga economiilor dezvoltate și ar deveni mult mai atractivă pentru investitori.”, a declarat Darău.

Creștere economică accelerată în ultimii ani

Ministrul a evidențiat și evoluția economică a României din ultimele decenii, arătând că economia națională a crescut într-un ritm accelerat: „Suntem la aproximativ 400 de miliarde de euro PIB, pentru prima dată în istorie. În trecut a durat aproximativ 10 ani să adăugăm 100 de miliarde de euro la PIB, apoi 7 ani, apoi 5 ani. Asta arată că economia României este deja pe o spirală ascendentă.”

Totuși, Darău a subliniat că această creștere nu poate continua doar prin consum: „Există un punct în care atingi plafonul. Nu poți crește la nesfârșit doar prin consum, mai ales prin consum pe datorie. De aceea creșterea economică trebuie să fie susținută de investiții.”

România, oportunitate economică în Europa de Est

În opinia ministrului, contextul regional ar putea aduce noi oportunități pentru economia României, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei.

„Multe companii europene se vor gândi să fie prezente în Estul Europei. România trebuie să fie cea mai interesantă țară din regiune pentru investiții.”, a afirmat acesta.

Irineu Darău a recunoscut însă că perioada de ajustare economică nu este ușoară: „Admit că timp de un an sau doi nu va fi ușor pentru nimeni. Dar dacă reușim să atragem investiții și să devenim un mediu economic stabil, România poate avea o creștere economică foarte bună în următorii ani.”

Exit mobile version