O nouă propunere legislativă privind reforma educației a stârnit controverse și nemulțumiri în rândul profesorilor, elevilor și părinților. Conform proiectului, disciplinele istorie și geografie ar urma să fie eliminate din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a, atât pentru profilul umanist, cât și pentru cel real. Această schimbare a generat deja un val de reacții negative, fiind considerată o decizie care ar putea afecta cultura generală a elevilor și înțelegerea profundă a lumii în care trăiesc.
Potrivit proiectului de planuri-cadru de liceu, document pus în consultare publică de Ministerul Educației, , la clasele a XI-a și a XII-a, în trunchiul comun nu mai sunt incluse ”istoria” și „geografia”, în schimb, în trunchiul comun rămân materii inedite precum „Istoria comunismului” și „Istoria evreilor. Holocaustul”.

La specializarea de „Științe sociale” și la cea de „Filologie”, disciplinele „Istorie” și „Geografie” se găsesc la curriculumul de specialitate.
Proiectul se află în faza de dezbatere publică, iar Ministerul Educației a anunțat că va lua în considerare toate opiniile exprimate înainte de a lua o decizie finală. În acest context, rămâne de văzut dacă guvernanții vor ține cont de vocile critice sau dacă vor merge mai departe cu această reformă controversată.