ISU Alba a înștiințat fiecare UAT care se afla sub incidența codului, cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.
Ca măsură suplimentară, au fost prealertate toate subunitățile, în vederea ridicării nivelului de operaționalizare a tehnicii din dotare, specifice tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor primite.
Pentru optimizarea misiunilor de răspuns la potențialele efecte generate de fenomenele meteorologice preconizate, pompierii din cadrul ISU Alba sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție fiind suplimentate la nevoie.
De asemenea, a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență în sistem online pentru dispunerea masurilor operative de gestionare a situațiilor de urgență care pot apărea pe durata de manifestare a CODULUI PORTOCALIU.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
