Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a desfășurat, în perioada 13 – 17 octombrie 2025, o serie de acțiuni de control care au vizat angajatorii din domeniul jocurilor de noroc și pariurilor din județ. Aceste verificări au făcut parte dintr-o campanie națională menită să identifice și să combată munca nedeclarată, dar și să asigure respectarea normelor legale privind securitatea și sănătatea în muncă (SSM).
În decursul campaniei, inspectorii ITM Cluj au efectuat controale la un număr de 14 angajatori care activează în acest sector.
În urma verificărilor, trei dintre angajatori au fost sancționați contravențional, fiind aplicate amenzi în cuantum total de 7.500 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidența orelor de muncă.
Concret, neregulile constatate au vizat neorganizarea corectă a evidenței orelor lucrate, cu obligația legală de a înregistra zilnic orele de începere și de sfârșit ale programului de lucru pentru fiecare salariat în parte.
Acțiunile ITM Cluj reconfirmă angajamentul instituției de a veghea la respectarea legislației muncii și de a proteja drepturile angajaților, în special în sectoarele considerate cu risc crescut de nereguli, cum este cel al jocurilor de noroc.

