La ultima ședința ordinară de Consiliu Local Brad, un proiect de pe ordinea de zi a vizat aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, a caietului de sarcini și a tarifului de capturare practicat de asociație.
Parcurgând documentația, consilierii USR Brad au decis să facă două amendamente: „Primul a avut drept subiect prelungirea termenului de păstrare a câinilor în adăpost de la 14 la 30 de zile lucrătoare. Al doilea a vizat aducerea pe aceeași linie a Caietului de Sarcini cu acest Regulament de organizare și funcționare. Am observat că, de exemplu, Caietul de sarcini prevedea obligativitatea prezenței unui reprezentant al Poliției Locale la capturarea câinilor, pe când în Regulament această obligație lipsea.
Cum era de așteptat, amendamentele nu au trecut din cauza opoziției reprezentanților PSDNL. Argumentul primarului municipiului Brad, conform căruia câinii oricum nu sunt eutanasiați, indiferent de perioada de găzduire trecută în Regulament, a fost combătută de consilierul local Raul Matei cu date primite de la ADI Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” au anunțat consilierii USR Brad.
Pe de altă parte, primarul Florin Cazacu a explicat că nu a emis „nicio decizie privind eutanasierea câinilor fără stăpân în adăpostul Brad, niciodată, eu sau o persoană imputernicită de mine nici atât, doar în cazul este vorba de câini cu boli incurabile și atunci decizia aparține în exclusivitate medicului. Deci nici un câine nu a fost eutanasiat în adopostul Brad prin decizia primarului sau a împuternicitului primarului. Așa că 14 zile sau 140 de zile este irelevant”.
Matei a comentat ulterior afirmațiile primarului care anunțase că în municipiul Brad nu au fost eutanasiați câini: „Realitatea prezentată de mine în Consiliul Local Brad cu dovada unui act oficial semnat de directorul Asociației Județene pentru Ocrotirea Animalelor fără stăpân e că în doar 2 ani de mandat Cazacu Florin au fost eutanasiați sau decedați 781de câini”.

Apuseni Info precizează că în discuția prezentă, din totalul câinilor eutanasiați sau decedați nu avem numărul celor bolnavi care au fost ulterior eutanasiați la cerința medicului.