Lacurile Fântânele-Beliș și Drăgan au fost incluse într-un ultramaraton de traversare înot a celor mai lungi șapte lacuri din țară, proiect inițiat de Asociația clujeană Sport4You.
Președintele Asociației Sport4You, Florin Tomoș, înotător în apă deschisă, a declarat că ”proiectul Lake’s Seven este organizat în premieră în România și constă în traversarea înot a celor mai lungi 7 lacuri din țară cu obiectivul de a conștientiza opinia publică asupra importanței vitale a apei, astfel încât să fie menținute curate deoarece ne confruntăm cu o poluare masivă. Pe lângă caracterul sportiv, acesta se dorește a fi un proiect social cu implicarea a cât mai mulți voluntari, asociații, fundații și companii care să adune PET-uri din lacuri și de pe maluri, să facă o igienizare. Ne propunem, de asemenea, și promovarea înotului în ape deschise. Distanța totală a acestui ultramaraton de înot în cele 7 lacuri este de 273 de km și sperăm să avem și înotători din străinătate”, a spus Tomoș.
Echipele de înotători vor traversa prima dată, în perioada 12 -14 iulie, lacul Fântânele Beliș, din județul Cluj, iar apoi lacul Drăgan.

