Direcția de Asistență Socială Direcția de Asistență Socială Deva a transmis un anunț important pentru persoanele din municipiul Deva care dețin contracte de închiriere pentru locuințe sociale, locuințe de necesitate, camere de cămin sau locuințe construite din fondurile statului aflate în proprietatea municipalității.
Reprezentanții DAS Deva informează că titularii contractelor de închiriere trebuie să se prezinte, începând de luni, 18 mai 2026, la sediul instituției pentru semnarea și ridicarea actelor adiționale la contracte, după actualizarea chiriei lunare conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 193/2026.
Documentele vor putea fi semnate și ridicate în fiecare zi lucrătoare, după următorul program:
- luni – joi: între orele 08:00 – 16:30
- vineri: între orele 08:00 – 14:00
Potrivit reprezentanților instituției, titularii contractelor pentru locuințele sociale vor primi și documentele necesare pentru reconstituirea depozitului de garanție prevăzut în contractele de închiriere, astfel încât acesta să reflecte noua valoare a chiriei lunare.
Termenul pentru reconstituirea garanției este de 90 de zile de la data modificării cuantumului chiriei, respectiv de la 1 aprilie 2026.
DAS Deva atrage atenția că actul adițional poate fi semnat exclusiv de titularul contractului de închiriere și doar în baza unui act de identitate valabil.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la numerele de telefon:
- 0755.878.380
- 0737.036.002
- 0254.218.030 / Tasta 3 – Serviciul Fond Locativ – Locuințe Sociale
De asemenea, informațiile pot fi solicitate direct la sediul Direcției de Asistență Socială Deva, situat pe strada I.L. Caragiale nr. 4, etaj 1.

La această dată, Direcția de Asistență Socială Deva administrează:
- 381 de locuințe sociale și locuințe de necesitate,
- 111 camere de cămin,
- 19 locuințe construite din fondurile statului.
Reprezentanții instituției recomandă titularilor de contracte să respecte termenele și programul stabilit pentru actualizarea documentelor și reconstituirea garanțiilor aferente.