Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 107L Turda – Lita, șantierul fiind în plină desfășurare. Intervențiile vizează un sector cu o lungime de peste 13,5 kilometri, cuprins între kilometrii 1+205 și 14+900.
Traseul are o importanță strategică atât pentru traficul local, cât și pentru cel turistic, asigurând o conexiune directă între municipiul Turda și comunele din zonă, dar și cu obiective naturale majore.
„Drumul județean 107L Turda – Lita este important deoarece asigură legătura directă între municipiul Turda și localitățile Săndulești, Petreștii de Jos, Crăești și Lita, aflate pe traseul drumului. Totodată, acesta are și o importantă componentă turistică, facilitând accesul către una dintre cele mai cunoscute destinații din județ, Rezervația Naturală Cheile Turzii, precum și către zona lacurilor de pescuit din Ciurila. Prin lucrările pe care le derulăm urmărim să menținem drumul în condiții cât mai bune de siguranță și confort pentru toți cei care îl utilizează”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Ce s-a executat până acum și ce urmează
Echipele de intervenție au acționat deja pe calea de rulare și pe platforma drumului. Până în prezent, au fost realizate lucrări de:
- Curățare a carosabilului prin îndepărtarea pietrișului, a criblurii și a aluviunilor aduse de viituri și ploi;
- Reparații la nivelul îmbrăcăminții asfaltice, prin frezarea porțiunilor deteriorate, plombarea gropilor și remedierea tasărilor și a burdușirilor.
În etapa imediat următoare, constructorii se vor concentra pe elementele adiacente carosabilului. Sunt programate lucrări de aducere la profil a acostamentelor și completare a acestora cu piatră spartă (amestec optimal), decolmatarea și curățarea șanțurilor, rigolelor și podețelor pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale, precum și tăierea vegetației și a lăstărișului de pe marginea drumului pentru îmbunătățirea vizibilității.
