Primăria comunei Albac a anunțat că, recent, au fost executate lucrări de îndepărtare a vegetației și de toaletare a copacilor de pe marginea drumului comunal Albac–Față. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul direct al localnicilor, care au venit în număr mare să ajute echipa administrației locale.
„Fățenilor, vă mulțumim și vă suntem recunoscători!”, transmit reprezentanții Primăriei.
Deși s-a muncit intens timp de mai multe ore, nu toate lucrările planificate au fost finalizate. Astfel, pentru data de 19 august, primăria îi invită din nou pe locuitori să participe la curățarea șanțurilor, rigolelor, tuburilor și podețelor de aluviuni.
Autoritățile locale anunță că, odată încheiat Postul Sfintei Maria, la finalul zilei de muncă voluntară, participanții se vor putea bucura împreună de momente de socializare, alături de o bere rece și slănină friptă.
„Să ne ajute Dumnezeu!”, au transmis reprezentanții administrației locale din Albac.

