Apuseni Info

Lucrările la telecabina de la Cetatea Devei, aproape de final: În august va fi redeschisă!

foto: Telecabina Deva FB

Primarul oraşului Deva, Florin Oancea, a anunţat că lucrările la telecabina care transportă turiştii la Cetatea Deveisunt aproape de finalizare, stadiul lucrărilor fiind de aproape 90%.

„Lucrările la telegondola către Cetatea Devei se apropie vertiginos de sfârşit! Statia de sosire este finalizată, iar la staţia de plecare de la poalele Dealului Cetăţii s-au turnat, zilele trecute, ultimele structuri din beton. Am văzut ieri că echipele de constructori au îndepărtat deja cofrajele şi au început izolarea exterioară a clădirii. Telegondola este pe şine, iar în curând specialiştii vor efectua ultimele teste ale instalaţiei. Dealtfel, întreaga investiţie este finalizată în proporţie de 90 la sută”, a scris Florin Oancea, joi pe pagina sa de Facebook.

Telecabina va funcţiona începând din luna august 2023, a anunţat edilul: „În luna august, redăm atât turiştilor, cât şi devenilor, frumoasa panoramă a Devei de pe Dealul Cetăţii, emblema noastră locală la care se va putea ajunge atât rapid, cât şi în siguranţă şi confort”, a mai precizat Oancea.

Telecabina care urcă la Cetatea Deva, din judeţul Hunedoara a fost oprită în 22 noiembrie 2021, pentru a fi înlocuită. Noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane, iar valoarea totală a proiectului este de 15.778.243,09 lei fără TVA.

Prima telecabina care a deservit până recent Cetatea Deva a fost pusă în funcţiune în anul 2005 şi are o capacitate de 16 locuri.

Exit mobile version