În ultimele decenii, ideea că maghiarii ar fi ajuns în Transilvania cu multe secole înainte de data oficial acceptată a fost relansată printr-o descoperire controversată: așa-numitul Sfinx de la Potaissa.
Potrivit unor autori, în secolul al XIX-lea s-a descoperit o statuetă reprezentând un sfinx, pe care apărea o inscripţie enigmatică. Recent, un cercetător maghiar stabilit în SUA, Peter Révész, a susţinut că textul ar fi fost scris în limba maghiară veche, folosind caractere apropiate alfabetului grec arhaic. Interpretarea lui arată că inscripţia ar fi un fel de vers cu valoare religioasă, de tipul: „Iată, închină-te: iată leul sfânt”. Dacă această traducere ar fi corectă, ar însemna că vorbitori de maghiară se aflau în Ardeal încă din secolul al III-lea d.Hr.
Teoria este însă privită cu mult scepticism. În primul rând, statueta originală nu s-a păstrat, iar informaţiile despre ea vin mai ales din desene şi descrieri vechi. În al doilea rând, se ştie că baronul József Kemény, colecţionarul care ar fi deţinut piesa, a fost implicat şi în alte falsuri arheologice, ceea ce ridică mari semne de întrebare asupra autenticităţii. În plus, istoriografia clasică – bazată pe izvoare bizantine, cronici medievale şi arheologie – plasează sosirea maghiarilor în Bazinul Carpatic abia în secolele IX-X, în contextul marii migraţii a popoarelor uralice.
Pentru unii, inscripţia de la Potaissa e dovada unei prezenţe timpurii maghiare; pentru alţii, doar o legendă născută din pasiunea romantică a secolului al XIX-lea pentru „descoperiri” spectaculoase. Până la apariţia unor probe arheologice certe, enigma rămâne un episod fascinant în disputa istorică privind începuturile convieţuirii româno-maghiare în Transilvania.